Etichetă: copaci

Mărgăritare versificate

Talisman cu flori de gând

Adriana

Între pietrele sfințite,
Printre mușchi de timp sleit,
Printre crengile adormite
Ce mă-mbrățișau doinit,

Printre coapsele de sare
Unde înnopta trecutul,
Mi-am pus cerul la picioare
Și pe umeri tot pământul;

Am ars patimi și cuvinte,
Am urcat umbre-n copaci,
Am pus foc pe buze calde
Și m-am stins pe brațe dragi,

Respiram doar câteodată,
Să nu tulbur, să nu frâng
Amintiri din colț de viață
Care dorm, din când în când.

Iar cu liniștea-mi duioasă,
În decor căzut din basm,
Tu mi-ai spus că sunt frumoasă!
Eu nici minte nu mai am,

Să-ți pun vorbele în haină,
Să le port când doare adânc:
Tu îmi vindeci orice rană,
Talisman cu flori de gând!

Nu știu cum aș urca pe pietre de Cer,
De nu mi-ai obține un permis de la EL
cu ce ai în suflet.

atât.

(atât e noul meu cuvânt)

 

sursa – pinterest

 

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate

Întrebare vinovată..

Adriana2 comentarii

Tăiați tot, de la rădăcină,
pustiiți locurile și viața,
aveti deja antrenament!

Copacii au căzut sub securi,
iar păduri întregi au dispărut ca-ntr-o clipă.

În tot acest timp s-a zumzăit mult
și fără de folos,
cu întoarceri și reconstituiri.

La ce bun? Cui folosește?

Alfabetul se învață o singură dată;
de repetat, repetăm multe,
însă ce bine ar fi să învățăm, din nou, a ne naște,
poate atunci ne vom naște odată cu iarba,
cu frunza, cu râul, cu marea,
cu istoria, cu prima emoție aparte,
cu primul pas făcut singur;
și nu, nu acela ce seamănă cu cel când înveți mersul,
ci cu acela pe care l-ai făcut când ți s-a născut alegerea proprie.

Acum înțeleg de ce merg, uneori, de-a bușilea.

Dar nu, eu nu pot să mă mai nasc o dată,
nu am câștigat acest drept,
pot doar să privesc, vinovată,
ochi nevinovați.

Ai cui oare?

 

Mărgăritare versificate

Catifea cu nuci

Adriana38 comentarii

 

Oare știați că dealul meu cu nuci
Ce pare țărm de mare scuturat de gânduri
E o coamă adormită a unui trunchi
De uriaș ce-a străjuit adâncuri?

Și că mereu, când liniștea-i pitită
Precum o grijă scursă-n scorbură de suflet,
Aud concert ciudat spre lumea-mi adormită
Din crengi de nuc în nuca mea de zâmbet?

Sau că am pus mirării haine noi,
Veștmânt pictat cu frunze ca de ceară,
Când tu mi-ai spus că sunetele moi
Vin dinspre nucii blânzi ce cântă afară?

C-o sabie ce am scos-o ieri din teaca de uitare,
Narcisă a dorului îmbălsămat în taine simple,
Am tot tăiat hățișul buruienilor din cale,
Să îmi vibreze frunzele de nuc în cântec.

Pe dealul meu vorbesc copacii între ei,
Iar gardul cel de fier, ce-mi străjuie grădina,
A înverzit cu iederă și, dincolo, pe-alei,
Masina timpului a încremenit cortina.

Nu pot să mă abțin, strecor un element banal,
Precum un diapazon pierdut, acolo-n frunze,
Si cer s-așez, pe coama mea de deal,
Un felinar al nopții, s-adune alte muze.

Pe cheltuiala vremii, cortina se ridică în furtună.
Mă caut de bănuți să-i las ca vamă-n Cer,
Ca-ntr-o stație să se audă nucul meu cum sună
Și cum vorbeste lumii de verde și..de El.

Azi cineva mi-a spus șoptit: Auzi? Vorbesc copacii!
Vorbeste nucul de pe stâncă, tu ascultă-l
Si dă-i binețe, des, căci, precum macii,
S-or scutura de sunete și-or amuți cu rândul!

„E catifea cu nuci”, spectacol în natură,
O piesă ce se aude  în suflete-nflorite,
Ce s-ar simți profund sau pe-o scurtătură
De unde moi, prințese adormite…

….e catifea cu nuci, dulceața arborilor căprui,
șlagăr perfect, în anotimpuri hai-hui…

..pe coama mea de deal, copacii cântă păzitorilor..
..greu, se vad aici niste frunze mici de nuc și o lumină misterioasa

De data asta, cele 12 cuvinte cheie au fost: coama, concert, pictat, grija, statie, element, masina, fier, narcisa, cheltuiala, teaca, banuti. Si cu ajutorul lor am pus de un poem ad-hoc, pornind de la prietena mea care-mi aude nucii cântând. Cine sunt eu s-o contrazic? La Eddie, în tabel, găsiți și alții porniți în a folosi aceste cuvinte după bunul plac. Vă doresc….o lună mai cu bucurii!

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Am zâmbit….a piatră

Adriana12 comentarii
M-am pierdut
între marți si vineri,
între nord și sud,
printre vise nevisate.

 

M-am pierdut pe timp de zi
și de noapte cu lună plină,
în realitati  sau închipuiri,
în înlănțuiri timide,
în tăceri și vorbe.

 

M-am pierdut încă o dată
și încă o dată,
ca-ntr-un carusel de gânduri obosite,
bolnave, pribegi și scoase la licitație
de stăpânul clipelor care nu răspunde
decât la o singură chemare:
A TA!

 

Doar că tu nu m-ai strigat,
iar eu am rătăcit zile-n șir.
Obosită, m-am așezat
pe margine de cuvânt,
printre pietrele lumii.
Nu m-a văzut nimeni, absolut nimeni,
de parcă devenisem invizibilă.

 

Și rătăcirea asta are reguli precise:
E musai să lași măcar un semn,
Căci, în graba lor, oamenii
lovesc pietrele cu picioarele
direct în inimă,
neștiind că, în ele, poți fi ascuns chiar tu,
pe când rătăceai în căutări
între marți și vineri,
între nord și sud,
între cer și pământ.

 

piatra-copac
piatra-muza e acum in casa unei prietene dragi care mi-a aratat fotografia in urma unui alt articol de al meu ..cu pietre. Mulțumesc, Laura!

 

Azi, sunt o piatră printre frunze;
Tac și privesc, și ascult,
Și observ, și mă las culeasă
De cel care vede piatra-copac,
pe linia vieții,
ca o fărîmă de suflet,
ca o inimă împietrită
devenită talisman.

 

 

 

 Mi-aș fi dorit să rămân poveste;
legendă tăcută,
piatra-frunză,
piatra-copac,
piatra-piatră,
și să nu-mi explic rătăcirile.

 

 

Ție îți place, însă, să mă vezi fericită
și nu-ți pasă când plec pe Marte
sau cobor printre pietre;
nu-ți pasă dacă mă ascund
sau sclipesc în soare,
tu mă vezi, oricum, oriunde m-aș afla,
iar jocul meu de-a baba oarba
îți pare seducție.

 

Ieri, ai fost chiar caraghios când mi-ai spus
să nu mă mai transform în piatră,
altfel vei fi nevoit sa mă pictezi
cu roșu și cu zâmbet.

 

„Și mai termină cu frunzele!, mi-ai strigat
Ce atâta toamnă?
Puneți pe piatră catifeaua inimii
și agaț-o talisman la ușă!
Ce zici?”

 

Am zâmbit …a piatră,
Piatră-inimă!
Piatră-fluture!

pictura-pe-pietre-decoratiuni_rev005

 

 

Las semn cuvinte-pietre scrise într-o zi mai bună decât cele pe care le-am avut eu săptămâna asta. Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje, comentarii și vizite. Sunt onorată, vă iubesc și sper să ne vedem sănătoși cât mai curând; abia aștept să vă citesc și să răspund cuvintelor voastre care mi-au bucurat sufletul, la găsirea lor. Să ridice mâna sus cine nu a avut viroză de toamnă. Noi…am picat pe rând, precum muștele.

*Din ciclul – Momente cu tine