Scriu bălării pentru copii cuminți,
Scriu pentru mine, ofer, voi le primiti
Cat o citire de o clipă pe un altar
De vorbe miruite pe-un hotar
De bine, de frumos, de șansă, bucurie,
Căci mâine ar putea tăcerea sa reînvie;
Iar dacă credeți că nu spun nimic,
Eu tot voi scrie, în mine am sa le-arunc
Să simt, sa coacă, să le crească crengi,
Să îmi fie leagăn, nu rostiri întregi,
Să mi le plimb printre ruine de pământ,
Să îmi zidească lutul in cuvânt.
Să știu că-mi sunt izvor și iarbă deasa
Să zboare, dar sa se întoarcă iar acasă,
Să nu îmi pribegească în pustia vămii,
Sa-nchege-n literă durută, crusta rănii.
Și după atâta mistuire de argint,
Eu sa va cant, să nu vă mint
Că viața-i untdelemn de împrumut
Și că va scrieți singuri fiece cuvânt,
Cu ceea ce sunteți și-oți fi in astă lume
De voi aveți nevoie, și, poate, o rugăciune.
Eu nu scriu mai nimic, ci doar îmi scot din minte,
Înșir, deșir, cos și descos, emoții și cuvinte….
….în felul meu…
