Toto, de la Crăciun încoace, are tratament ”preferenţial”. Da, nu prea e de bine ce spun, dar staţi că vă explic imediat. Avem o tradiţie în familie, ca în fiecare an, în Ajunul Crăciunului, să mergem la prietenii noştri  Dan  şi Olga.

 Ei fac bradul exact ca în revistele de specialitate, adună câţiva meseni şi ne bucurăm cu toţii de venirea sărbătorilor, uşor vinovaţi, ce-i drept, mai ales la cât putem mânca, în seara respectivă. E un fel de îmbinare a bilanţului de peste an cu faptul că în următoarele zile toţi stăm cu familiile proprii, aşa că nu lipsim decât motivat, eventual.

Nu are rost să detaliez despre seara respectivă. Parcă voiam să vă povestesc despre Toto, dar fiecare poate să-şi dea seama că fiind petrecere,  nu prea ne gândeam să ne întoarcem rapid acasă. Şi totuşi,  pe la 21.30, mă ridic brusc  şi zic: ”Acasă. Hai, acasă!” Am avut noroc să nu insiste nimeni să rămânem.

Oameni civilizaţi, de altfel, ca aş fi fost destul de încurcată să le spun ce ‘simt’. Da, simţeam că ceva nu e în ordine, că e vorba de un pericol. Oricum presimţire rea,  frate! Lui Mihai am reuşit să-i spun cumva, pe un ton liniştit, că n-am cum să-i explic, dar vreau acasă; să rămână în starea lui de mirare dar  să ajungă cât mai repede posibil.

Şi ajungem! Parcăm. Eu o zbughesc din maşină cu o viteză supărătoare pentru soţul meu pe care reuşisem să-l îngrijorez suficient. Nu fac câţiva paşi, când detectez un lătrat cunoscut prea aproape de locul de unde veneam. Îl aud pe barbatu’ meu spunând sec:„Aha, a evadat Toto. După lătrat, el e!” Acum, parcă nu mai eram normală, nu mai eram mama Omida, ştiind ce cazemată aveam la împrejmuiri. Mi se părea  greu să evadeze o mâţă, darămite un căţel. Spuneam întruna:” Nu cred, nu cred, e imposibil!”

Numai că imposibilul devenise posibil, graţie acestui câine, pe care eu îl alint „diavolul tazmanian”. Asta pentru că are o gură  iiiiiiiiiimensă pentru un căţel atât de mic. Şi face nişte zgomote de râşniţă stricată care reuşesc sigur să te scoată din sărite, la un moment dat. Da, Toto al nostru evadase; era uuuuud rău, murdar şi uşor rănit la maxilar. I-a sărit cu o viteză uimitoare direct în braţe soţului meu. Erau fericiţi amândoi. Unul că ne vedea, celălalt pentru că avusesem dreptate şi eram acasă.

Ce se întâmplase – neobişnuit să plecăm seara amândoi şi după o experienţă neplăcută în care îl lăsasem singur două zile, Toto al nostru a crezut ca iar uitam de el și-l abandonăm. Şi-a început să rupă cu dinţii lui puternici tot plexiglasul de la poarta de fier forjat. Cum să te gândeşti la aşa ceva? Noi nu, dar el. Norocul lui şi al nostru a fost că e oarecum dependent de căţeluşa noastră, Izi, care, credem noi, l-a ţinut în zonă, lătrând ca disperata. De asta era ”băieţelul” nostru rănit. Păi la cât plexiglas a ros, nici nu era de mirare.

O clipă ne-am gândit la vecini: „Mamă ce concert de Crăciun inedit au avut parte!”O alta la cei doi câini care nu conteneau să se lingă şi să se dezmierde unul pe celalalt şi, o clipă, la noi. Dar mai ales la simţurile mele.

Asta era! Cineva acolo sus a avut grijă să avem un Crăciun complet, fără supărări şi griji în plus. Am uitat să vă spun că, Toto nu are vechime în ograda noastră şi era tot timpul fascinat de haita de câini vagabonzi ce trece pe stradă. Uite, totuşi, că n-a plecat cu ei. A rămas acasă cu noi, chiar dacă, acum, are regim preferenţial când  nu suntem cu totii. Am învățat să avem încredere în el și să-l lăsăm în casă, așa nu ni se mai rupea sufletul să-l vedem legat pentru că niște oameni nepregătiți pentru căței mititei nu au avut vreme ca până in iarnă să refacă poarta.

Merită încredere pentru că am avut parte de cel mai frumos cadou de Crăciun, în formaţie completă, doar cu bucurie şi lacrimi de fericire. Mulţumesc, Toto!

ps. Am refăcut poarta şi acum toata lumea, şi cea lătrătoare şi cea cuvântătoare, are parte de sigurantă şi linişte; doar numărul animalelor s-a schimbat între timp, iar Zoe nu mai e de ceva vreme, dar uite asa cu aceste povestioare am şi eu semne despre evenimente simple din viata mea peste care altfel s-ar asterne uitarea mai usor.