Cascade de dor agăţat

De candelabrul

Din tavanul iubirii

Plecată în croazieră

Cu vasul întâmplării

Mă cuprinseseră, nepotrivit,

În ceas de seară,

Când sărutam mâini

De fată blondă,

Rătăcită voit

Pe puntea aventurii de o zi.

 

Clipeam încet şi des,

Cu nesiguranţa omului pierdut

Într-o amăgire străină de mine,

Străină de tine,

Străină de noi.

 

Pe frunte,

Îmi apăruseră cele doua linii

Ale tale,

Pe care le-ai găsit într-un joc

De amor

Şi le-ai botezat

Cu numele noastre.

 

Ele au fost, acum,

Primele semne

Că, încă, eşti aici,

Mă porţi în tine,

Şi  mi-e tare dor.

 

Dar……am fugit!

Să-l agăț într-un cui…ispită.

 

Uneori, nici candelabrele tale

Nu îmi luminează dorințele.

Ce să fac dacă sunt doar fum

Și mă ghidez după iluzii?

 

Poate mâine va fi altfel!

Poate…

Până atunci, îmi port pe frunte linii și….cucuie..