În călimara mea nu mai există cerneală,
nici stiloul chinezesc nu mai este vreo armă,
lucește penița, mă privește amară,
c-am uitat-o-n sertar, sfert de secol, să doarmă.
Stă-n cutie cuminte, nedreptate omisă,
ne privim zeci de clipe, prelungim agonii,
mi-a fost dat chiar de tata, datorie promisă
pe când eu garantam că ani mulți va rodi.
Că-mi va fi o patină peste gheața de foi
și făcând piruete ale literelor dansuri,
că-i voi da tușul bun să-mi întâmple nevoi
și că el îmi va scrie amintiri în albastru;
că-mi va face chiar vrăji, inundând rânduri-gânduri,
nedreptăți domolind, bucurii scrijelind,
într-o carte de rosturi va puncta în amurguri,
că-i un bun dansator, parteneri de cuvânt.
Cere-mi, viață, să te scot la lumină,
să nu-mi uit prea devreme bucurii de-nceput,
călimara să-mi fie mai albastră, mai plină,
și-n patină de timp să mai scriu câte-un rând!
...cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut
Eu nu uit că sunt mică;
Nu uit că nu însemn mai mult decât un fir de praf,
Nu uit că port litere în suflet
Și că, de o vreme, visez în fraze pompoase.
Nu uit că sunt albastru înnoptat în inimă durută,
Nedat luminii, scos de prin penumbră,
Pe când culorile nu însemnau ambiții
Și nici nuanțele nu se-așezau în patimi.
Nu uit că am căpătat toate acestea
Într-un botez cu apă vie,
Nu uit că aș putea rămâne stearpă,
Că ar fugi din mintea mea cuvântul,
Si ca nu mi-aș reaminti ce dar am avut.
Nu uit ce bucurie am primit
Pe când eram, ca acum. Nimic.
Imi plac oamenii.
Imi plac cei care plâng dincolo de ochi,
Dincolo de privire,
Dincolo de lacrimile care se văd.
Imi plac oamenii
Imi plac cei care râd cu ochii,
Cu fruntea,
Cu gropițele din obraji
Și cu varful degetelor.
Imi plac oamenii.
Imi plac cei care striga fara sunete,
Cei care vorbesc și cand tac,
Cei care canta cu trupul,
Prin unduire de stanga, de dreapta,
Cu rotiri de privire,
Ca un cerc de note invizibile.
Imi plac oamenii care stiu de glumă,
Care vad dincolo de tine,
Care găsesc retetele unor povesti uitate,
Care te ating, desi nu ti-s aproape,
Care construiesc lumi doar crezand in ei și in tine.
Nu-mi plac toti.
Nici ei nu mă plac pe mine.
Nu-mi plac nici cei pe care i-am plăcut odată,
Pe cand visam pe margini de cuvant;
Dar cel mai mult, nu-mi plac oamenii
Care se vor buni cu orice pret,
Care par victime si daca nu sunt,
Care sunt agresivi si daca par blanzi.
Cuvantul lor e prea dospit,
Prea atent, prea cizelat.
Prefer omul păcat, omul asumat,
Omul cu tremur in gand,
Cu o conștiință călău,
Dar scăpat de sentințe blânde
Primite ca dar, de la viață.
Prefer lumea cu bune și rele.
Ce zic eu aici,
E doar o părere
Despre mine, că-s om, ne-om.
