Nu cred în lucruri definitive, ci poate …neterminate:

Mi-aduc aminte când am primit această  floare. Era de trei ori mai mare si îmbobocită toata. Să tot fie vreo 3 ani de atunci. Un om drag pe care nu-l cunosc personal, ci doar virtual, mi-a trimis-o, la cabinetul soțului meu, tocmai de la Brăila. A ajuns întreagă și uimirea mea a fost imensă.

A înflorit la mine ca intr-un spectacol de frumusete naturala. Apoi, ca orice lucru frumos a fost râvnit. De catei, mai intai, care m-au lasat fara jumatate din ea. Apoi, de Fifi, pisicuța, care a mai luat o treime. Apoi s-a sfarsit, intr-o îngălbeneală de ciudă. Și a ei, și a mea.

Iar vara asta s-a ambiționat să-și revină, iar acum sa înflorească. Ba, mai mult, e îmbobocită toată.

Nu toate lucrurile au un sfârșit atunci când asta se crede; cumva…se întâmplă ceva și reînfloresc, căci multă inimă buna exista acolo. De aceea nu cred eu în lucruri definitive, ci poate….neterminate..

 

Multumesc, Dana…