Un articol, alt articol, două citate, uite și vreo două scrieri motivaționale, multi îți spun cum să bei apa, când să plângi, de ce să plângi, de ce să n-o faci, pe unde să nu te apuce amocul; mai vin doi experți, trei psihologi, cinci profesori. Fiecare povestește, cum știe mai bine, ce să faci dacă pe cel de lângă tine îl ia depresia sau ce crezi tu că pare depresie, cum să depistezi că are ce n-are sau că n-are ce are.
Fantastic. Dar ce te faci când tu, acasă, chiar duci o astfel de povară? Când deschizi ușa apartamentului – da, stiu, bine ca ai ce deschide – și cauți pisica; ți-aduci aminte că și-a luat lumea în cap de singurătate, mai rău decât ți-ai lua-o tu; cauți un semn care să te facă să reziști, să nu pui capul pe pernă mai repede decât trebuie, ca mai apoi să te trezești în mijlocul nopții numărând de câte ori ai dat greș în viața asta, de câte ori nu ți s-a legat nimic și de câte ori ai trăit din surogatele altora?!
Nu ai computer, nu ai facebook, televiziunea prin cablu îți servește fericire la pahar sub formă de siropuri de filme în care tot mai vezi ceva happy end, deși tu habar nu ai ce înseamnă ăla. Pe jos zac trei reviste. Toate îți zic:„Fugi, trăieste, îndrăznește, acceptă ce ți se oferă, ia, dă, lasă vina deoparte, scopul scuză mijloacele și o grămadă de bălării asemănătoare”. Mai suni câte un om, simți cât e de agasat de prezența ta, chiar și așa eterică. Uiți ca ai vrut să întrebi ceva; te strecori, înapoi, în angoasele tale. Ai tăi dau din umeri: „Ce să-i fac, mamă! Nu-i lipsește nimic. Serviciu are, frumoasă e, curtată la fel, tânără, deșteaptă. N-am ce să-i fac!”
Știi că spun asta și eviți să auzi aceeași replică. De fapt pe cei pe care îi eviți, cel mai mult, sunt exact cei din familia ta. Simți cum se eschiveaza fiecare. Esti …(mai mult pe catchy)
***
Nu-i nimic. Trăiesc eu și cu asta, pentru că, măcar eu știu că cel mai mare călău și judecător deopotrivă nu-ți poate fi decât conștiința. Ea e cea care îți dă deseori peste nas, mai ales când viața pare bună cu tine și te saltă puțin mai sus. Nu e cazul sa o lasi sa-și facă tot rolul, poate doar intr-atat cat sa nu te avânți prea în înalt. Si a pluti e tot o formă de zbor. Mai lin și mai asumat.
Sa fiți iubiti și atenti la cei din jur. Va jur, depresia mea nu se vedea, o depistau doar cei ce erau căutători de umbre slabe, din vremea cand eram tăcută în mijlocul lumii, dar urlet in interiorul meu.
