Se aduna mirul, de pe chipuri ca-n povești,
Pe frunțile care-și primesc, cu drag, sărutul,
Femeia dăruiește, din atingeri îngerești,
Tot rostul primenit cu absolutul!
A i pornit printre cuvinte și-ai lăsat, tu, poezii
U itând astfel de anotimpuri când nu le puteai citi,
R ăscolit-ai prin celule adormite în uitări,
E manând, chiar metaforic, un parfum de întâmplări,
L ipind astfel pe vecie, fix, pe inima ce-o port,
I ubit petecuț de taină, și pe față, și pe dos,
A tât cât să-mi fie mie….semn că totu-i cu noroc!
G ândesc, astăzi, într-o dată, specială-n viața ta
I nima nu știe carte, însă știe ce să dea:
U mbrele ce nu-s în tine, le-ai scos și din mine mult,
G răind doar de armonie, de iubire și cuvânt
A sortat la firea-ți caldă, plină, veselă, zglobie
T e rog, draga mea, primește-mi, nesfarșita bucurie
Că pot astfel să îti spun - la multi ani, iubiți să-ti fie!
Și că am putut să-ti scriu o întreagă poezie!
Numai ție!
La multi ani, Luminita Aurelia G. Iugat, sa fii mereu femeia lucrurilor frumoase, a mării și a soarelui, sa te iubești la fel, sa celebrezi viata asa cum stii si sa infloresti mereu alaturi de cei dragi. Tu mi-ai facut un dar minunat de ziua mea, acesta e darul meu pentru tine. Iți cant si tie, precum surorii mele, si multi ani traiasca, și Hora Unirii. Cu drag de tine…