Nu joacă hore, sârbe sau ciuleandra;

Nu joacă zavaidoc, dar nici nu dă cu piatra;

Nu joacă zaruri cu Universul, cum Einstein credea,

Dar nici alba-neagra cu viaţa mea.

Nu joacă la ruletă destine frânte,

Nici leapşa nu joacă, nici chiar pe osânde.

Nu joacă nici fotbal, cum crede Becali,

Nu ţine păpuşi de sfoară, deşi păpuşarii

Îl ştiu, îl cunosc si-i cer ajutor

În fiece spectacol, cam pe mărimea lor.

Dumnezeu nu joacă nici chiar un sport de iarnă,

De vară, primăvară sau poate doar de-o toamnă;

Nu joacă nici flori, fete, râuri şi băieţi

Şi nici nu joacă ‘scunsea cu tine prin scaieţi

Nu joacă biliard şi n-aruncă săgeţi,

Poate de avertizare ca mai apoi să-nveţi

Ceva din jocul simplu, ce nu mai e doar joacă.

Nu joacă Dumnezeu. Dar oare ce-i o joacă ?

De-i joacă viaţa noastră, nu Dumnezeu o joacă,

Nu-mi este nici arbitru, nu apără vreo poartă,

Nu-ți suflă-ncet în minte cuvinte ca de pluș,

Dar nici nu fuge-ntruna lăsându-te la uși

Ce nu se vor deschide, parola de n-o ai,

Cu o vorbă de iubire dispar zavoare-scai;

Si vezi, din nou, doar fumul unor simțiri… ca-n joacă,

Puse-n suflete calde cum a făcut odată,

Lumină din lumină, lut fermecat și apă,

Născându-ne pe noi, punând, treaptă cu treaptă,

In fiecare lucru, din Cer și pe Pâmânt,

Acela-i jocul lui – Iubire, Om, Cuvânt.

Din orice joc faci parte, nu-l joacă Dumnezeu,

Mai bine prinde-n grabă cuvântul lui și zmeu

Să-l faci, cu grijă, să-nalti spre al Lui văzduh

O jucarie aparte – Iubire, Rugă, Duh.