Licuricii sufletului se aprinseră toţi deodată.
Era un semn de care ştiai, dar îl uitasei în gânduri,
Când rătăcisei pe cărări neumblate, dar promise
De geamănul sufletului tău.

Da, acela plecat de tot, de acasă,
Fără chip desenat de vremuri incerte,
Rămas doar schiţat în memoria ta,
Aceea tulburată, acum, de licurici.

Goniți spre o poveste ambiguă,

Descâlcită de inimă.

Lumina puternica adusă spre tine,
Te-a făcut să simţi
Că paşii geamănului tău
Sunt pe aproape.
Şi, tremurând de dorul amestecat cu emoţia
Nevăzutului, neştiutului ce se plimbaseră
Pe drumurile virgine, făgăduite ţie,
Ai adormit, păstrând, în suflet,
Schiţa aceea vagă din mintea ta.

Licuricii sufletului s-au mai aprins o data,
Să-ţi spună că trebuie sa zici, imediat, „bun venit”.
Doar că, tu plecaseşi, deja, în întâmpinare,
Ştiind dinainte că visul nu mai e vis
Pentru că… el era geamănul tău.

Făgăduința… făgăduitului, licuriciul iubirii divine,

Dinlăuntrul tău, în afara ta, sau invers…

Doar prin cuvânt..îngemănat.