Nici psalmi nu știu. Crezu-i „de ajuns”;

Agăţ în lacrimi o Lumină

Şi-o prind în palmele cu vină,

Ce-au stăruit, fără să știu,

Pe chipul viu.

 

Doar dincolo de mine e mult soare,

Doar dincolo de mine e speranţă.

 

Nu ştiu s-adun nimic,

Nu pot să învăţ,

Uitatele poeme, rânduite

Să aducă linişte sau spor,

Să-mi pună-n inimă o punte

Doar recitind

Pe albastru-i strop.

 

Am renăscut din călimară,

Am recitit din amintiri,

Am adunat din întâmplare,

Din basme vechi, din povești mii,

Si din ceaslovul de pe soba

Copilariei dintre vii,

O rugăciune ca o apă

Ce curge-n mine-mbogățind

Și un răspuns, și o mirare,

Și un final, și-un început,

Pe veci …rodind.

 

Să-mi fie viața o fântână

Cu apă rece, apă bună,

În rostul drumului săpată

Și așezată chiar la poartă,

Să pot s-adap și alte inimi,

Să bea din ea chiar și străinii,

Iar cumpăna să fie ușoară,

Să scoți găleata și c-o sfoară,

Sa bei oricând, chiar ne-nsetat,