Când îți pare lumea gri și n-ai ciocolată-n casă,
când te-ascunzi în „păpădii”, inventând motiv de ceață,
când sub catifea de gând, tragi cortina înspre sine,
când îți plouă sau, mai rău, vine tot ce nu-ți convine,
când ai lacrimi în celule și pe chip zâmbet amar,
când n-ai bani să îți ajungă zilelor din calendar,
când porți inima pe-afară, iar pe dos ai toată firea,
când te știi voioasă tare, dar nu-ți înțelegi menirea,
ia-ți cu tine o pisică, strânge-o tare în palme moi,
vei uita ca e marți astazi, că poimâine este joi,
te va prinde în vraja caldă, iar de catifea vei ști
că e-un fel de cârpă moale, nu ca blana pisicii,
ce te-nvăluie puternic, torcând fin a bucurie,
cerșind ție doar privirea și puțină armonie;
te va descânta albastru și-ntr-o clipă vei uita
că te ninge, că te plouă, că-i dezastru-n viața ta,
va ști, sigur, să te țină nemișcată în simțiri,
cât să-ți fie menajeră, curățind prin amintiri;
și când va simți că totul s-a-ndreptat în colțuri vii
se va așeza-n tabloul, nemișcat, semnând ….Fifi (sau după caz, ce aveți pe acasă).