Fiordurile minţii mele

S-au rătăcit pe trupul meu.

 

Doar tu mai poţi,

Nu pe lumină,

Să-ntorci şi să-mblânzeşti, ușor,

Materii vii, îmbălsămate

Cu şoapte bete de amor.

 

Să pui, cu atingeri măsluite,

De vrăjitor ştiut şi bun,

Vârtejul  cerebral tomnatic

Al angrenajului carnal,

În locul ameţit de simţuri, 

Pe care-l ştii şi-l porţi în patimi.

 

Cobori, pe căi ocolitoare

Şi îl comprimi ameţitor, 

Într-o fecundă stăpânire.

 

Învingător, declari momentul

Biruitor asupra mea.

 

Zâmbesc cu mintea, râd cu trupul.

Ştiu bine jocul ce îl faci.

Mi-e atât de bine aici cu tine

Şi, absolut paradoxal, 

Fiordurile rătăcite sunt toate acolo – …. în mental.

 

În cosmice, trezite  timpuri,

Din vena cu iubiri deschise,

Se zbat culorile turbate

Ale amorurilor-nflorate

Amintiri.

 

Și-s toate-Înalte!