Sunt prinsă într-o maşinărie ce se cheamă timp.
Nu mai porneşte nici măcar la a doua cheie,
nici la farmecul meu de femeie.
-”Hai că acum am timp de tine!”, îmi zice cineva la telefon
cu un glas de trombon
dintr-o trompă de-afon;
-Timp de mine, timp pentru mine, ce mai contează?!
Visează în continuare,
căci azi nu sunt colac de salvare;
nu sunt nici gura ta de oxigen pentr-o clipă,
nici flacon cu esenţă de visare,
sau foarfecă de tăiat coşmarul de aseară;
nu-s înger, căci n-am aripioare!
-Dar ce ziceai de timp?, căci uitasem
acţiunea unde-o plasasem…
Cu minte obosită şi zdrenţe de gânduri,
ţesute-n covoare de cuvinte şi rânduri
ascunse în straiţe atârnate de gât,
suspinam după vremuri
şi-un timp de demult;
căci cel de acum se stinse-ntr-o vrajă
ca nişte plante ce se ofiliseră-n grabă,
înainte de vreme,
de vremea lor,
de dinainte de primul amor.
Sunt sigura c-aţi pierdut şi timpul, şi rima,
şi de da, îmi asum toata vina,
caci oameni şi lucruri mă indeamnă cu foc:
-Fă-ţi timp şi de noi, şi fă-ne şi loc
în noianul de-ntâmplări şi rele sau bune
din momentul căzut ce poartă un nume
şoptit, senzual şi un pic repetat:
TIMP PIERDUT, TIMP UITAT!
”masinarie, cheie, oxigen, aripioare, plante, telefon, straite, zdrente, covoare,trompa, flacon, foarfeca”…au fost cuvintele obligatorii pe care cu siguranţă le veţi găsi şi în celelalte texte, ale duzinei de cuvinte, adăpostite în tabelul lui Eddie.
