Mărgăritare versificate

După o zi ca o răscruce, ce să aștept?

După o zi ca o răscruce, ce să aștept?

Poate un crin,
Să se așeze pe cuvinte și să formeze un senin.

 

După o zi ca o furtună, ce să aștept?

Un curcubeu,
Să prindă-n el doar vreme bună și taină de la Dumnezeu.

 

După o zi ca o grădină, cu flori ce tremură sub rouă, ce să aștept?

Poate un plâns,
Să prindă-n el tumult din mine și să-l preschimbe într-un râs.

 

După o zi cam nu știu cum, ce mi-a fost scară în nouă ceruri, ce să aștept?

Poate nimic.
Aștept să cadă, în cascade, ecoul fin al unor fapte.

 

Ce să aștepți după ce ziua ți-a tulburat întregul fapt?

 

Așteaptă-te să îți pui pasul pe ziua care te-a uitat;
Şi du-o drept și-n vremuri strâmbe.

Fă-o discret și dă-i restart

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Furtuna la Tîrnoveni

Furtuna la Tîrnoveni….a fost timp de jumătate de oră, fix când toată lumea înnebunise de grijă, teamă sau doar de sarcasm și indiferență. Au zburat niste ghivece, se clatina copertina-parasolar de credeam ca va pica de tot; un brad-pin s-a rostogolit fix in poarta, cat sa nu mai poti inainta, de voiai s-o deschizi. In cateva minute, intreaga curte era inundata. De voie, de nevoie, am iesit și am ridicat bradul, am desfundat niste scurgeri si am slobozit niste tipete..observand doi serpisori plutitori. Nu va spun cat de murata am intrat inapoi.
In timpul asta, in casa, blanosii se agitau, fiecare după temperament si apucaturi.
Fifi sub plapuma, Toto-tomberonezul gâfâind și tremurand, Izi maidaneza incercand sa intre sub pat, acolo unde abia pisi de intra, reusind sa bage capul si sa lase curul afara, ridicandu-ne in fiecare zmucitura. Lupu Baiatu avea concert tinand isonul tunetelor. Bobiță s-a bagat in cusca, privindu-ma, prin geam, destul de dojenitor. După ce m-am uscat, Toto m-a cotropit total, nedezlipindu-se de mine, înghesuindu-mă si luandu-mi aerul la propriu. Ei bine, nu înțeleg cum a stat bondarul asta de catel pe strada, vreo doi ani și ceva. Pe cine mai înghesuia el cand veneau ploile?
furtuna, la noi acasa, aduce iubire
furtuna, la noi acasa, aduce iubire
Doar Zara și Alma erau linistite de parca era senin intr-o noapte de mai. Am plecat spre baie, trenulet după mine cu Izi, Toto și Fifi. M-am intors, trenuletul era pe șine, de ma chinuiam să nu calc pe „vagoane”.
Sotul nu parea impresionat. Se mira de ce covor de frunze e in curte.
Am adormit in lumina fulgerelor. Fifi și-a reluat locul sub plapuma, iar Toto s-a lipit si m-a privit parca spunandu-mi: „sa nu cumva sa ma trimiti de aici, ca nu vreau.” Nu l-am trimis. De ce as fi facut-o? Furtuna trecuse, dar eu o simteam inca in tremuratul catelului maro. Un sensibil!, pe cat e de temerar si hotarat in rest, caci nu degeaba il numim „sefuletul mic”
Ploaia si frigul au început să ne locuiască, dar nu știu de ce, cum și din ce motiv….e tare cald în bucata mea de lume!
Iar …veverița străzii a venit in vizita și… azi..
Voi ce-ați făcut prin ploi, furtuni, si vremuri cu fiori de toamnă udă, atunci când a fost anunțată cu surle și trâmbițe? Furtuna la noi acasa, aduce iubire prea multă!

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Omul furtună, cântec-descântec

Pe cer apăru un fulger atat de evident incat aveai impresia ca Dumnezeu a tăiat văzduhul cu un bisturiu nevăzut, lăsând loc luminilor sa se întretaie și sa se imbine intre ele. Negru cu violet, albastru cu sclipiri aurii, argintiul de otel al fulgerului cu irizări de verde apărute de nicăieri, toate se îmbinau în treceri de o clipă care păreau eternități in frantura mea de inimă. Furtuna părea ca iși asterne cartier general peste pădure și munți. Copacii se aplecau în tânguiri gălăgioase, păstrându-și, totuși, demnitatea, prin tulpinile care se impotriveau  trăgând, parcă, totul, inapoi, cu fire invizibile.
Era cumplit sa ne știm atât de aproape de locul sigur și totuși atât de departe cu fiecare scâncet și bocet de frunze. Nu păream prea curajoasa, dar nu era timp de introspecții și visare. O transpirație rece mă cuprinsese, iar eu mulțumeam in gand pentru inspiratia pe care o avusesem cand mi-am luat, peste tricou, un hanorac cu gluga. Initial, am crezut ca vesta imi va fi suficienta. Vara inselătoare. Nimic nu a prezis drama cerului, nici măcar prin prognoze mai mult sau mai puțin credibile.
Din rucsacul mititel, companionul meu scoase ceva ce semăna mai mult cu un halat decat cu vreo pelerina de ploaie, cum îi spunea el. Drept, alb, lucios și cu o gluga ca a unui oblio rătăcit. Simțindu-mi ochii mustrători, vizavi de acel ”hai la plimbare” pe care-l primisem de dimineata, imi confirma in trei cuvinte seci ca poarta mereu cu el țolul acela impermeabil. Mi-l oferi, dar îi refuz șpaga lui de ocazie, tulburata de alte ganduri. In definitiv, nu trebuia sa ma imbuneze cu nimic, aveam o stare de spirit buna, chiar daca nu mă incanta deloc ideea ca voi fi plânsă de ploaie. Incaltarile mele nu erau cele mai solide și nu mă vedeam înămolita pana peste cap, cărand după mine pământul padurii. Deja talpile bocancilor aveau o mâzgă nepotrivita, o cremă fină ce se prinsese zdravăn pe zimții proeminenti, culeasa de pe crengile jilave pe care tot călcam.
Când auzeam trosnetul acela sub pașii noștri, din ce in ce mai grabiți, tresaream a neplăcere și a teamă instinctiva.  Dar ploaia inca nu se porni cu totul, ci doar preludiul ei, ca un recviem solitar, ne făcea să acceleram mersul. Nu mă inspăimanta faptul ca eram in pădure, cat ideea ca in cateva minute am fi ajuns in zona deschisa, fara arbori, fara pavaza, fara adăpost. De acolo, am fi ajuns tare repede, insa, eu nu ma vedeam, in furtuna aceea, ținta ploii și a nebuniei cerului. Cate un strop, care-mi parea cat o boaba de strugure, imi atingea fruntea și mă scutura din temelii. Nu se vedea pe fața mea nicio neplăcere.   
M-am prins de bărbatul de langa mine cu o strangere curata si ferma, care sa-l convinga ca am siguranța ca vom ajunge inainte ca furtuna sa-și faca de cap. Cand am vazut ca trecem de cariera de piatra si de singurul stejar solitar din vale, am rasuflat usurata, insa prea devreme cu bucuria mea.  Vedeam cantonul, bariera, semnul cu pisica neagra de pe casa, dar picioarele nu păreau a inainta cu viteza dorita. Ploaia veni brutal și sadic peste noi.  Ne cumprinse din toate părțile intr-o secunda. Avea forta si putere sfașiind, parca, fiecare bucata din noi. Nu mai traisem niciodata acea senzatie. Aveam nevoie de ceva care sa ne adune și, cumva, toata frumusetea locurilor vazute, cascadele lăsate în spate, vegetatia, florile, sunetul padurii păreau, insa, sa ne ajute sa nu ne copleseasca uratul negru si turbat. Meritase sa ne bucuram de fiecare imagine chiar dacă acum plăteam tribut muntelui prin fiecare picătură simțită.
Ne impiedicam de frunze, ca de niste alge in marginea mării. Pareau multe și parca voiau toate sa le luam cu noi. Doamne, si in toata acea pustietate, in acel nenoroc cu tubulaturi de fulgere neostoite, o caruta cu un cal, ce lucea sub picurii de ploaie, apăru ca de nicaieri. Cu ochii tot in pamant nu am vazut de unde se ivi. Părea o piesă   desprinsa din basmele cu haiduci.  Mai intai am auzit-o și apoi vazut-o. Un chiuit ca de bucurie ne facu sa ne intoarcem: un tanar cu o piele albă, bronzata și niste plete cat sa-l poti invidia putin pentru ele, cu o camasa  alba descheiata total, era ridicat in picioare și striga cat il tineau plamanii, ca intr-un cântec-descântec : ”Hai, ploaie, hai! Tu mă cauti, eu te tai! Hei, Doamne, vin! Tu mai ține-o doar puțin!”
Surprinsa, m-am dat deoparte, incercand sa trag cat mai mult gluga, cat sa pot retine fiecare amănunt din intamplarea ce părea sa indulceasca nepotrivirea in care mă aflam. Dar in acel moment, revelatia mea fusese maxima. M-am detasat, o clipa, și am derulat tot frumosul și ineditul excursiei ad hoc. Nu cred ca daca as fi auzit prognoza cu o ploaie probabila m-as mai fi riscat, ca la loz in plic, in vreo aventura de acest gen. Si in acest mod  am aflat  că ceea ce stim noi despre o furtuna, oricat de grandios ar părea, pălește sub maiestuozitatea dezlănțuirii naturii. Părea ca plange cerul și canta padurea, că auzi tobe bătute din nori nervoși și vedeai raul dând forfote nebănuite. Fiecare pas era o nota muzicala in plus, iar orice creanga rupta daruia sunet desavarsit. Spectacolul de pe cer era, insa, baza perfecta pe care nu o voi uita niciodata.
Cu o miscare de care nu mă stiam in stare, am fost ca si urcata in caruta omului ce părea ca venea din breasla salvatorilor trimisi de Dumnezeu și care, parcă, ar fi avut puterea oamenilor de demult care chemau și alungau ploile, in rugăciuni de ei stiute. Nu se mira de noi, ne zambi și isi continua recitalul : ”Dii, Aloe, dii tată, du-ne repede, degrabă!!” Și căluțul părea că fuge cu aripi de inger, părea inorog și basm scurtand drumul ca intr-o clipita și lasandu-ne muti de uimire.
A fost inorog și basm, oricum. Mi-a fost și imi va fi, și n-am sa uit cum, din cantonul in care am reusit sa ne adapostim și care  avea ca paratrăznet o pisica neagra, il priveam ducandu-și Harap Albul poet: Dii, căluț, fugi furtună! Hai sa vina vremea bună! Dii, căluț, du-mă acasă, la copil și la nevasta! Hai caluț, haide zmeu! Multumim lui Dumnezeu!”
Ploaia nu mai conta. O cantase și o descântase omul furtuna! Eu doar îi mulțumeam Cerului, cu aburi de cuvinte, și cu un semn firesc, semnul Crucii, ca sunt la adăpost, privind cum se depărtează un om, o căruță, un căluț cu aripi nevăzute, o poveste trăită cu inima, mintea și cu Dumnezeu alături.
Prin duzina de cuvinte: halat, mazga,plic, pisica,alge , crema , aloe, bisturiu, spaga, transpiratie, tricou, breasla, am adus cea mai impresionanta furtuna din viața mea. In tabelul gazduit de Eddie veți gasi si alte interpretari ale acestor cuvinte. Va invit cu drag.

ploaie