Mărgăritare versificate

Toate au un rost

În lumea asta alambicată
N-ai reuși nici să te pierzi,
Din ecuații de altădată,
Zâmbind amar, drum încifrezi.

Așezi un unu lângă una,
Mda, replica zisă, așa, în grabă,
Dar căutând doar aventura
Îngheți cuvinte de fațadă.

Și te înfrânge geometria
Din formă, fond și sentimente,
Iar calculezi topografia
După fantome desuete.

Încurci și cifre, dar și linii,
trasezi idei și pui condiții,
dar te înțepi de toți ciulinii
și te-mpresoară premoniții.

Pari un savant bătut de soartă,
îndrăgostit și făr-un șfanț,
tot căutând din poartă-n poartă,
dar nimerind mai mult în șanț.

Se duce luna la culcare,
te-ai duce și tu de-ai putea,
dar mintea ta-i făr’ de-aparare
și ti-a furat-o cineva.

Si rătăcești, nu e doar vinul
de vină pentru starea ta,
ci mai degrabă tot pelinul
pe care-l bei în cinstea mea,

Hai, fugi, și lasă-mă uitării,
nu socoti, nu desena,
în viață, marile istorii
zac sub coperți de mucava.

Mai bine te semnezi de acuma,
autograful ți-l primesc,
și-ti voi păstra iscalitura,
promit, de tine s-amintesc

într-un poem olog și ciunt
cum am fost noi, un mic rebut.

..fără rebuturile sentimentale, fără eșecurile de altădată, nu am fi cei fericiți, de azi. Toate au un rost, doar că aflam asta in momente neașteptate.

unii, e drept…

 

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Vernisaj inedit în Braşov: Desenele pictorului Modâlcă, între geometrie şi erotism

Vernisaj inedit la Braşov

modalcă

O parte dintre desenele pictorului braşovean Eftimie Modâlcă vor fi expuse timp de o lună în Braşov.

Despre artistul Eftimie Modâlcă nu ştiam prea multe, dar am aflat că s-a stabilit în 1965 în Braşov, devenind o figură marcantă a mediului artistic din oraş, unde a ocupat ani la rând funcţia de preşedinte a filialei Uniunii Artiştilor Plastici (din 1968) şi de şef de secţie la Muzeul de Artă Braşov (din 1975). A deschis peste 30 de expoziţii personale la Braşov şi în alte localităţi din ţară şi a expus, în grup sau individual, la Praga, Laufen, Londra, Bruxelles, Kohscheid, Wroclaw, Barcelona, Malby, Lisabona, Moscova, Berlin, Rijeka, Sofia

Pe 3 februarie, la orele 17.00, are loc în Braşov, la etajul I al librăriei Okian (Strada Mureşenilor, nr. 1) vernisajul expoziţiei „Desenele pictorului Eftimie Modâlcă”. Lucrările vor putea fi admirate până la sfârşitul lunii februarie.

Expoziţia, a cărei iniţiativă şi organizare i se datorează doamnei Veronica Bodea Tatulea, apreciat grafician şi critic de artă, reuneşte desene, schiţe şi crochiuri din Colecţia Radivon, încă nedezvăluite marelui public. De altfel, artistul braşovean Eftimie Modâlcă (1936-1991) este mult mai cunoscut în calitate de pictor, făcând parte din elita artistică românească contemporană (sfârşit de secol XX). De aceea, această expoziţie are ca scop revelarea unor lucrări surprinzătoare prin „expresivitatea formei şi mai ales cea a mişcării, prin capacitatea corpului uman de a se transforma în semn, de a sugera o relaţie fundamentală cu viaţa.”(Veronica Bodea Tatulea).

nud

Cărbunele şi tuşul sunt instrumente favorite, ceea ce permite, pe de o parte, o abordare senzuală a liniilor feminine în esenţa lor, iar pe de alta, ilustrează o acurateţe a execuţiei grafice, cu deosebire în lucrările care surprind instantanee din viaţa străzii.

desen mo

Privitorii vor descoperi cu emoţie în creaţiile semnate Modâlcă talentul său de „excelent desenator, care s-a mişcat cu dezinvoltură într-un univers în care gramatica desenului se animă, miraculos, în personaje pline de viaţă”.

Vă invit, aşadar, să descoperiţi o lume ce şi mie îmi e încă necunoscută, dar îmi stârneşte curiozitatea.