Etichetă: greseala
Catchy și povestile mele. A treia și cu păreri împărțite…
„Îndoiala însă se strecurase discret, ca un fir blond așezat pe reverul unui sacou negru, dansa tango cu iubirea ta, a lui, a voastră, dar simțeai pe umărul drept o prezență nouă, un fulg de inimă în plus. Purtai o stare care venea de nicăieri, ca o ispită, ca o iscoadă, ca o neliniște ce nu mai părea pasageră, ci se instala încet și sigur. Nu mai era o părere, era o constantă ca un tremur care nu voia să dispară. Te uitai în ochii lui și nu vedeai nimic nou, nimic rău, dar asta pentru că era bărbatul tău pe care ți-l doreai același, neschimbat, cu torente de iubire în ochi. Toată pentru tine, doar pentru tine. Ce dacă trecuseră anii? Unde scrie că expiră ceva? Că expiri chiar tu, ca persoană? Că cele două riduri în plus sau colăceii așezați strategic nu te-ar mai lăsa să te bucuri de privilegiul de a fi iubită?
Simți în tine orgolii: „Nu mie! Nu nouă! Nu! Eu nu vreau să iscodesc! Nu vreau să caut indicii de care m-aș lipsi bucuroasă!” Dar de ce ai fi mai specială? Doar pentru că ți-a promis că nu va face din iubirea voastră una banală? În definitiv, tu faci ceaiul dimineața, el face cafeaua, vă împărțiți sarcini, responsabilități, lucruri care obosesc, care te transformă. Nu mai ai filmul în care tu cobori din pat pentru un alt sărut înainte de acțiunea zilei, nu mai porți cu tine dorința de a nu te ști obosită, tracasată, adusă de spate de griji. Poate nu trebuia să lași toate acestea să te copleșească și să trăiești, în viața ta casnică, aceeași poveste din filmul personal, cu peliculă zgâriată doar de lacrimi de bucurie.
Ei, aș! De unde atâta concentrare? Ai avut regizor bun, dar, deși te crezi divă sau vrei să crezi ca ești diva lui, de ceva timp, tu ai devenit o actriță de mâna a doua care….( vezi mai mult aici)
……..miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!
Dacă te ştii creştin înveţi să te rogi. Dacă te simţi creştin înveţi să şi ierţi. Dacă simţi că eşti creştin ştii că, oricare ar fi ruga ta, Dumnezeu este iubire. E loc în această iubire pentru toţi şi pentru cel care a păcătuit cu vorba, şi pentru cel cu fapta, şi pentru cei ce se căiesc şi pentru cei ce nu o fac, şi pentru multi alţii. Toţi avem loc. Dumnezeu nu ne alege aleatoriu. Ne îndreptăm sau nu, el ne iubeşte pe toţi. Dacă am greşit rău în viaţă mă rog pentru iertare de păcate pentru că, aici între noi, nu lăsăm nepedepsit nimic şi oricât de mult mi-ai spune tu, omule, că nu pot intra în biserică să mă rog, pentru că ţi-am spus şi făcut lucruri rele, eu mai abitir mă rog pentru iertare de păcate.
Am dreptul sau nu să fac asta, hotărăşte EL. Eu doar încerc să nu trăiesc cu spaime şi peceţi pe frunte. Din punctul unora de vedere, lucrurile bune din viaţa unui om trebuie să se oprească sau mai bine zis ar trebui să i se întâmple doar rău în viaţa lui, din momentul în care ai greşit grav faţă de o persoană. Pedeapsa oricum vine, mai devreme sau mai târziu. Cât poţi fi de prins în povestea sau ura ta, să nu vezi că celălalt ştie asta? Dar ar fi bisericile goale şi sufletele noastre la fel dacă nu ne-ar mai rămâne Dumnezeu. Polemici, puncte de vedere, avem din belşug. Mă întreb de ce îl cauţi pe cel ce te-a rănit? Doar pentru a şti toată lumea durerea şi dezamăgirea ta? O ştie şi lumea, şi el, şi tu, şi Dumnezeu….şi nu se şterge nimic din amintire şi din fapta trecută, oricât ai încerca să te lupţi cu asta. Toţi trăim cu păcate, unele mai mici, altele mai mari, unele enorme. Depinde de fiecare cum se vindecă sau îl vindecă Dumnezeu. Şi, totuşi, e atât de greu, dar nimeni şi nimic nu mă va opri să nu mă rog, să nu mă vindec. Doamne, Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!
