Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Idei de rumegat

„Unii mi-au spus că sunt unul dintre cei mai buni oameni pe care i-au întâlnit vreodată.
Alţii, ca sunt cel mai rău nemernic pe care l-au întâlnit vreodată.
Mereu, răspund, în acelaşi fel :”Totul este din cauza ta sau datorita ție !”

Bruce Willis,

..ma grabesc eu sa ranjesc la cuvintele astea si mă loveste, brusc, revelatia ca asa mi-ar putea spune si mie cineva – ca datorita sau din cauza mea are acea atitudine. Deci, da…multe sunt dragute daca le citim si analizam la repezeala, cand e vorba despre altii, nu despre noi. Eu cred in continuare ca uneori combinatiile intre oameni dau efecte, iar pe parcurs….reactii multiple, de ajungem accidentati in inima sau topiti sub vraja emotiilor comasate.

Fiti fericiti cat sunteti, cu cine puteti. Nu mereu puteti explica fugile sau ramanerile voastre in viata oamenilor. Sunt fericita cu tot ce invat zilnic si cu ce asez in coltul inimii mele.

Doar o idee de rumegat. Eu va mulțumesc pentru că mă însoțiți pe drumul vorbelor mele.

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar

Eu scriu un cuvânt
tu-l citești cu partea din tine care vibrează;
eu mă mir de ce vezi;
observ cum îl rostogolești
fix în direcția aceea la care eu nu m-am gândit,
deși știu și eu toate sensurile lui,
dar tot sunt uimită de alunecările tale,

și de cum mă rătăcești în vorbe
deși, ieri, mă citeai doar într-o fotografie
sau nu mă descifrai deloc,
chiar dacă dădeai drumul unor reacții
care să mă facă să cresc,… ziceai tu.

Încet, am început să mă cenzurez,
să-mi închid silabele în cochilii,
să le împreunez greu și uneori prea atent;
să explic prea mult sau deloc,
să dispar cu săptămâna
visând că pot să dispar de tot;
să mă-ntreb dacă n-ar trebui
să mă scriu pe petale
sau nasturi,
aceia pe care-i uit a-i încheia,
(cum vă spuneam deunăzi),
de ajung toți, prea repede,
la buzunarul inimii.

În definitiv, nu e cazul să descifrez nimic;
o fac alții mult prea ușor
și așa aflu și eu
ce TREBUIA sau NU trebuia să desenez
în litere.

Idee ce se vrea continuată - mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar
sursa: facebook, Idee ce se vrea continuatăîntr-o altă idee – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Drumul e al tuturor

Drumul e al tuturor
Veninul lumii are alte cote
Și-s noi discuții puse pe hotar,
Se agită toți cei ce simt că prin aorte
Le trece sânge clocotit, căci au habar
De fiecare normă ce apare în cale
Și trec prin filtrul lor, cam îmbâcsit
De umilinta vietii ce acum le pare
Exemplul bun că alții au gresit.
Se spune mult despre ipocrizie,
Se strigă despre legi, canoane noi,
Când este clar, dar nu ar vrea să știe
Că lumea-i veche chiar și-n timpuri noi.
Nu schimbă viața cum se schimbă omul,
Atunci când drumul său nu e pavat,
Când buna sa intenție este ca pomul,
Ce rodul și-l cam scutură-n păcat.
Răbdarea noastră este limitată
Si-o măsuram din tot ce am trăit,
De e cu plus, nu ne-o păsa că altădată,
Va da cu minus altora ce s-au mințit.
Eu cred ca nimeni care se iubește
Suficient să știe ce contează,
Nu va dori sa strige, cât ai zice pește,
Cuvinte goale ce devalorizează.
Vă spune una care a aflat,
Atunci când umbra îi era iubire,
Cum e cuvantul sec și apăsat
Cu care a lovit dur – Nefericire!
Și daca altii pun pe firmament idei,
În care simți că nu te-aduni deloc,
Trăiește-ți viața cât să nu le iei
Taciunii lor să-i pui pe- al urii foc.
E așa usor sa ne aprindem toți,
Tot arătând cu degetul spre celălalt,
Când ar fi simplu să arati că poți
Revolta sa ți-o schimbi în țel curat.
Iar daca strigi…cu indignare aprinsă,
Nu s-o vedea decât că ești lovit,
Iubirea nu va fi torță aprinsă
Spre bine, ci spre un rău topit.
In viata trecem cu tristeti pe față
Cu inimi împietrite de schimbări,
Luptă de vrei, din seara-n dimineată
Dar fă-o ferm, nu merge pe cărări
Pe care te-oi lovi de multi ca tine
Dar și de cei ce scopul și-l cunosc
Si de ești pașnic ritmul îl vei ține
Cu sacadari de inimă și rost.
Altfel, s-or inflama multe orgolii
Si-or scoate dinlăuntrul lor noroi,
Nu va conta că or trece prin toți porii
Invingeri vechi. Le-or preschimba in „noi”.
Mulți merg prin viață cu sonor la maxim
De e al tau pe mic, pare greșit
N-ar fi mai bine să-ntelegem însă
Că obosesc ‘ncercând să te imit?
In teorie, toti trăim frumos,
Suficientă, însă, ar fi scânteia
Că-n practica chiar va fi pe dos
Doar aprinzand și inflamând ideea
….ce dezbină.

Păcat, toți vom afla ușor
Că drumul e al tuturor.

Drumul e al tuturor
sursa: facebook,
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Binele tuturor

-Ce faci?
-Scriu despre binele tuturor…

-Ah, despre acela care există dar lipseşte cu desăvârşire, nu?

-Cam aşa ceva! Oare îmi iese? Nu am nici o idee. Îmi vin în cap lucruri amestecate…

-Păi, atunci spune cum zici tu că e spre binele tuturor să mergem duminica la masă la maică-mea!

-Ei, nu-i tocmai subiectul potrivit, dar dacă tot ai adus vorba să ştii că aşa e! E spre binele tuturor din familia noastră să facem asta! Altfel nu ne mai spală nicio apă! Şi nici sponsorizările nu mai vin!

-Tocmai ce ai direcţionat binele tuturor pe un segment – familia noastră!

-Sigur!  Bine că îţi direcţionezi tu atenţia spre detalii! Nimic nu-ţi scapă!

-Nu! Ţi-am zis că nu există binele tuturor! E un şablon! Binele tuturor, dar pe segmente.

-Ştii teoria mea că lumea trăieşte din şabloane, nu? Dacă îi spui ce nu vrea să audă, hop…ieşi din şablonul lui, şi gata conflictul!

– Hai, lasă, că nu mă ajuţi! Sau mai ştii?

Binele tuturor nu există. Ce rost are să demonstrăm că sunt segmente, că expresia este un şablon, că binele meu poate fi doar al meu sau de grup, că atâta timp cât nimic nu mai e neînsoţit de material, deşi toţi ne dorim să fim îmbogăţiţi  spiritual,  conceptul devine o idee filozofică ? Care „noi ne dorim”? Câţi facem parte din acest grup pentru care iubirea aproapelui, oricum ar fi el-aproapele, devine parte din binele tuturor? Şi unde testăm sinceritatea cuvintelor?  Şi îţi mai iubeşti omul dacă dă de necaz şi nu te mai însoţeşte pe drumul comun? Când binele nostru are nuanţe de gri, te oboseşte, îţi aduce probleme, nu cauţi un altul să propovăduiască cu tine binele tuturor?  Şi ăsta e doar un exemplu. Venit în context.

Dar de „binele tuturor” cu forţa aţi auzit?

Normal! Ni se face bine cu forţa mereu. De câte ori nu mi-au rezolvat alții lucrurile crezând ca aceea era cea mai bună soluție pentru mine. Fără să se țină cont de ce vreau, ce-mi place cu adevărat, unde mă potrivesc. Era spre „binele tuturor” să fac așa și nu altfel. De câte ori nu am rămas în relații doar pentru că era spre binele nu știu cui sa nu faci din povestea ta un foileton de care să afle toata lumea. Mereu a fost așa. Acum e doar cu mai mult curaj, lumea pare mai deschisă, însă mulți purtăm încă stigmatul anilor trăiți înainte de  ’89 când era spre binele nostru să nu scoatem cuvinte din gură că altfel ajungeai într-un întuneric forţat, cu zăbrele, la propriu. Pentru că în întuneric erai oricum. Și ne trezim încorsetați încă într-un bulgăre de bine din care te chinui să ieși la fiecare rostogolire. Știu, însă, că în tăvălugul lucrurilor obișnuite viața mi-a arătat forma ei de bunătate și fiecare zi trăita de după revoluție, pentru mine, a purtat stema libertății de a vorbi, de a te exprima, de a-ți striga fără teamă convingerile. Ah, că te părăsesc vreo doi pentru asta sau că ești luat drept nebunul de serviciu, și ce dacă! Tu simți cum respiri …eliberarea perpetuă.

Binele nostru prin cuvinte…libere. Ce privilegiu despre care mulți nu cunosc nimic.  Cei născuţi după ’89 ştiu doar la nivel teoretic tot calvarul pe care îl trăiam atunci, fără libertate de mişcare, fără căldură, mâncare, fără net, radiouri, televiziuni, spectacole libere, nimic.

Indiferent cât de greu o vom duce acum, avem ceva care formează binele comun, care circulă indiferent de problemele individuale – cuvântul, vorbele, libera exprimare. Fiecare cum poate, pe tarlaua lui, dar fără frică și fără grija uitatului peste umăr.  Cenzura tot există, dar e altfel, parcă mai puțin periculoasă. Tu iți asumi vorbele, credințele, putințele, viziunea, iar dacă nu aștepti confirmări și aplauze poți oricând accepta punctul, căci până în acel moment ai reușit să golești o parte din tine care mocnea a tăciune fără să poată deveni foc vreodată.

Binele e tot pe segmente, dar adunat devine binele tuturor. Simbolul libertăţii ar putea fi măcar ideea că, în vremuri calde sau tumultoase, în agonii sau extaz, fiecare putem lăsa semnul cuvântului eliberat din închisori de gând, spus, rostit, scris, adunat în forme diferite care sigur intrigă pe unii și relaxează pe alții, care ne adună, ne risipesc, ne sfâșie sau ne alină ca, în final,..să bănuim, pentru o clipă, ce bucurie simplă avem cu toții, împreună.

 Binele tuturor nu se vede, nu se simte, nu e palpabil, dar e mereu pe buzele noastre ca un liant eteric, ca o parolă primită pentru a desfereca idei și concepte generale.

Si chiar dacă nu-l simtim la fel, nu-l conștientizăm în aceiasi parametri, mi-aș dori să nu fie doar o expresie de evitat. Nu de altceva, dar sunt prea multe cele pe care le ocolesc …deja. Eu vă doresc să primiți tot binele lumii și să-l dăruiți mai departe ca pe o ștafetă fără de sfârșit. Nu vă împiedicați de punct, puneți virgula chiar forțat și veți vedea că locul în care veți da drumul cuvintelor va fi cel potrivit, căci nimic nu e veșnic, iar uitarea intervine cât să facă loc altor și altor litere. Bine ar fi ca cei care le vor folosi să facă din ele adevăruri de neuitat.

binele tuturor