Ei bine, am primit 12 cuvinte pe care nu am vrut să le fac poveste de Crăciun deși cam asta inspirau dumnealor. Ziceți voi dacă- mos, elf, ingeras, beteala, lumanari, clopotei, reni, desaga, rosu,cozonac,colindatori, pachete- nu te duc cu gândul la ceva de sezon? În fine, e o duzină de cuvinte însrisă în același tabel găzduit de Eddie:
Pe terasa cafenelei, o fată cu un pulovăr alb stătea cu o țigară în mână și cu o carte în cealaltă. Sprijinită de o lădiță, în care fusese încropit un aranjament cu un moș și o desagă, un elf, o sanie cu doi reni și o crenguță de brad cu ceva beteală și clopoței, își privea obsesiv bocancii gri verzui. Din când în când, mai trăgea câte un fum, cu un aer preocupat, dar cu o absență aparte la spectacolul din jurul său. Cartea din mâna stângă lovi nasul cel roșu al uneia din figurini care, oricum, numai a ren nu semăna. În mai puțin de jumătate de minut, un chelner bondoc, cu un șort lung pe care scria ceva indescifrabil, se plantă lângă tânără. Adusese cu el miros de cozonac cald, iar ea îl adulmeca cu nări curioase.
-Nu puteți fuma aici. Si aveti grijă cu decorul. Tocmai l-ați mutilat pe Rudolf!
Ar fi trebuit sa fie amuzantă replica bărbatului, dar nici gutuile ce i se părea că le simte, nici mirosul de cozonac și nici tonul chelnerului nu păreau că fac parte din filmul ei. Se gândi, scurt, că aparențele iar o înșală, că e aproape imposibil să nu simtă puțină delicatețe în scena abia derulata. Îl privi pe tânăr, fără profunzime, ca și când ar fi fost invizibil, încuviințând din cap și îndepărtându-se de locul acela, chiar dacă era punct de întâlnire strategic
-Cât să termin țigara!, gândi ea, slobozind din nou rotocoale de fum.
Lumea o privea ciudat, dar ea se amuză puțin, ca imediat să-și ia un aer firesc. Pe stradă treceau cete de colindători care ar fi trebuit să atragă atenția mult mai mult. O doamnă, cu multe pachete în brațe, scăpă vreo două, doar uitându-se lung spre ea. Stinse țigara și o ajută. Doamna îi zâmbi cald, privind-o ochi în ochi, atentă și grijulie. O atinse ușor și îi strecură, fără să vadă, în filele cărtii, rămasă o clipă pe caldarâm, o hârtie roșie.
Se depărtă cu un zâmbet, cât să revină pe terasă la locul întâlnirii. Era asteptată.
-Deja porti aripile? Aici? Pe stradă?, o intrebă el intrigat, privind insistent spre accesoriul care o făcea atat de vizibilă;
Ea nu raspunse. Iși dorise de când era mică aripi de îngeras, iar acum, când i se ivise ocazia să le poarte în reprezentația de la club, pornise cu ele direct de acasă.
O fetiță cu niște ochi ca două lumânări aprinse veni iute spre ea și o întrebă foarte serioasă:
-Ești degețica sau zână? Mă lași să te ating, puțin, doar puțin?
Băiatul le privi mustrător, dar fata ingeraș se aplecă și șopti ceva la urechea celei mici. Aceasta se schimbă repede la față, a râs zgomotos și fugi de unde venise. Era fericita, tare fericita, deși a luat cu ea secretul vorbelor.
Nici nu mai contează ce s-a întâmplat între vorba șoptită copilei și momentul în care s-a asezat în pat, seara târziu, dar abia atunci observă hârtia roșie din carte. Se trezi citind și mulțumind în gând pentru darul neașteptat:
Când aripi porți, porți lumea toată în jurul tău
Ai zboruri magice, alese prin cuvinte vii;
Când ai meniri de înger bun, în tot ce-i rău
Tu vei aduce râsete și bucurii,
Pe chipuri de copii.
Când te înalți în necuprins, de îndrăznesti,
În orice vrei, orice gândești, în orice vis,
N-as vrea să uiti că din poeme și povești
Esti fata penelor ce dăruiesc tot ce-au promis.
Ești înger pământean și ai învins!
Îngerii nu sunt doar în cer. Poartă-ți aripile, omule, chiar dacă le rătăcești ani în șir sau le faci uitate prin cufere ferecate cu lacăte grele! Intr-o zi, tot găsești ceea ce îți este hărăzit! Doar să-ndrăznești! Si nu uita nu există „prea târziu”, „niciodată” sau „nu mie”. Se intâmplă și lucruri la care nici nu visai. Si, Doamne, cat de bine e!
Ps. Dincolo de povestea mea, v-aș ruga pe voi, cei pricepuți, să-mi spuneti cum pot pune o poezioara pe o imagine sau doar pe un fundal. Nu-mi iese, oricâte tutoriale as vedea.
