Mărgăritare versificate

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel.. :

Se agață pe cerul nopții cuvinte
și mă gândesc că le stă bine acolo, luceferi,
decât să le ascundem în sertare, să doarmă,
chiar dacă s-ar putea sa ne fie bucurie și surpriză,
într-o zi-narcisă.

Sunt momente când cuvintele stau sub tălpi,
se amestecă în lut,
se decoreaza cu inimioare, fluturi sau cruci,
se ung cu untul minții plânse;
prin oase se pitesc înțelesurile,
alea neînțelese, de mulți dintre noi,
căci, de atâtea adunări și scăderi,
de atâtea potriviri-nepotrivite,
s-au tivit literele pe poalele vietii
pe care, cineva, indiscret, le ridică ușor,
iar dintr-o exaltare la minut,
din marginea sa de inima,
se scutură câte un cuvânt-stea.

 

Ideea e sa ajunga la toți,
chiar daca uneori strălucesc perfect în
tăceri și muțenii primenite.

Eu mi-am bagat în sân câte au încăput,
apoi în buzunare am îndesat unele indecente,
din acelea legate cu fir de catifea roșie;
doar că iar s-au deșirat înțelesuri
și n-am mai apucat să însăilez nimic,
încât, obosită, le-am agățat, din nou, pe cerul nopții
să le fie altora lut, mir, balsam și apă vie.

Probabil, iar …voi dormi, o vreme, prin lumi
bântuite de alte vorbe –
unele ferme, rostite, cu glas tare,
…. fara subînțelesuri.

Cel mai greu e să caute cineva în slovele tale
ceea ce nu ai pus vreodată,
dar cel mai ușor e să și găsească,
și, uimitor, chiar să crezi si tu asta
observându-i convingerea,
chiar dacă tu știi că gândul tău e trubadur prin nori
și naște cuvinte care sigur se vor ascunde în alte sertare
de teamă să nu rodească
în goluri de suflet….
….iarba păcatului.

Pe cerul nopții, încă agăț scrisul inimii
ce va spovedi taina sufletului,
canonul primit fiind tăcerea literelor..

Sssshhh….cad stele ce se scriu singure.
Înșiră-te mărgaritare!”, îmi zici tu, mirat,
Iar eu știu că, din nou, ai citit ce ai vrut!

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel...
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel… (pornită de aici.)
Mărgăritare versificate

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic

Idee ce se vrea continuată – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar

Eu scriu un cuvânt
tu-l citești cu partea din tine care vibrează;
eu mă mir de ce vezi;
observ cum îl rostogolești
fix în direcția aceea la care eu nu m-am gândit,
deși știu și eu toate sensurile lui,
dar tot sunt uimită de alunecările tale,

și de cum mă rătăcești în vorbe
deși, ieri, mă citeai doar într-o fotografie
sau nu mă descifrai deloc,
chiar dacă dădeai drumul unor reacții
care să mă facă să cresc,… ziceai tu.

Încet, am început să mă cenzurez,
să-mi închid silabele în cochilii,
să le împreunez greu și uneori prea atent;
să explic prea mult sau deloc,
să dispar cu săptămâna
visând că pot să dispar de tot;
să mă-ntreb dacă n-ar trebui
să mă scriu pe petale
sau nasturi,
aceia pe care-i uit a-i încheia,
(cum vă spuneam deunăzi),
de ajung toți, prea repede,
la buzunarul inimii.

În definitiv, nu e cazul să descifrez nimic;
o fac alții mult prea ușor
și așa aflu și eu
ce TREBUIA sau NU trebuia să desenez
în litere.

Idee ce se vrea continuată - mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar
sursa: facebook, Idee ce se vrea continuatăîntr-o altă idee – mult zgomot pentru nimic, dedicație fără destinatar