Cunoaşteţi cumva senzaţia aia, când ai impresia ca toată lumea ţi-e prietenă cu adevărat, dar conjuncturile par să-şi spună cuvântul decisiv? Când te grăbeşti să fii prieten cu cineva doar pentru ca drumurile voastre s-au intersectat la acea vreme? Sau când te confesezi cu un aplomb neînţeles, nici măcar de tine însuţi, chiar mai curând de cât ai crede? Parcă eşti sub hipnoza vreunui meşter priceput în acest domeniu. Hmmm…
Tocmai de asta, îmi amintesc de un revelion, cu puţin înainte de a împlini sor’-mea 24 de ani, cred. Se hotărâse, nu ştiu de cine, nu ştiu pe unde, să facem petrecere la ea acasă. Nimic extraordinar până aici. Doar că, invitaţii erau cam pestriţi şi adunaţi aşa, în urma unei vorbe slobozite cam pe negândite, pentru că, înainte de miezul nopţii, ne-am trezit în casă nu cu cine ne aşteptam: „Am venit şi noi, cum am vorbit ieri la salon”!, o auzim, ca prin vis, pe Arina. Numai ca am luat şi copiii, că ai mei au plecat la revelionul pensionarilor”!, continuă ea nonşalantă, fără să-și imagineze cât de nepregătiți eram noi pentru asta.
Cei care se asteptau doar la o petrecere între adulti și-au turnat în pahare cu ciudă, bombănind printre dinti. In timp ce incercam sa ajutam la dezbracarea de paltonas a unei fetite de vreo 4 ani, apare mama mea, uimita tare de prezenta îngerasului din pragul usii. Taci ca-i bine, am gandit noi. I-o plasam coanei mari si ne reluam cheful. In sufragerie mai era un copil, nu putem nega, dar cei 14 ani ai lui, si statura adolescentina il situa oarecum printre adulti. Asa ca le facem loc, incepem prezentarile si remarcam cumintenia celuilalt baiat, de vreo 7 anisori, care isi privea parintii mai mult a plecare, decat a venire.
Mama nu a avut succes cu printesa timida, ba in incercarea de a o imbuna i-a prezentat pisica familiei. Numai ca, domnisoara s-a si ales, asa la 15 minute de la intrarea in casa, cu ditamai zgaraietura de la pisica deranjata de plansul copilei. Dezastru. Încă o dată se dovedea faptul că nu trebuie sa subestimezi nimic, nici copil, nici animal, iar senzația usturătoare a întâmplării ne-a răscolit buna dispoziție, făcându-ne să ne punem întrebări. Toti ne priveam cu subînteles, si chiar credeam ca cei doi isi vor lua copiii din dotare si se vor intoarce de unde au venit, cu riscul unei stări stânjenitoare care, cu siguranță, ne-ar fi bântuit. Însă ei erau chitiți să rămână în lume, ignorând starea de irascibilitate a copilei pe care încerca să o ademenească cu niscai mâncăruri, desi fie vorba între noi, nu prea făcea parte din ritualurile zilnice. Era firesc ca aceasta sa devina și mai bâțâitoare, și din ce în ce mai obosită de insistențe.
Ne-am intors, in cazul asta, fiecare la ce avea de facut inainte de aparitia familiei cu pricina. Chiar si mama s-a retras in odaia ei, fara sa participe la adunarea noastra ciudata, nu inainte de a ne apostrofa cumva:
-Voi ati gandit cand ati invitat oamenii astia aici? Si nu vorbesc doar de cei patru. Chiar nu vedeti ce diferiti sunteti? Sau, doar stati la masa si mancati, cumva, fără să vi se intersecteze cuvintele?
-Hai, mama, lasa-ma!, raspunde sor’ mea. Ai vazut prea multe filme psihologice. Vezi incompatibilitate peste tot. E revelionul. Bem, mancam, dansam si plecam acasa. Adica, ei pleaca, mai bine zis. Noi dansam și maine.
-Mai bine ar pleca de acum!, bombanea mama nemultumita. O sa vedeti voi!
Sor-mea era indragostita, nevoie mare, n-avea ea timp de dramele mamei. Se grabea sa-și hraneasca fluturii din stomac și să-și mângâie sufletul într-o noapte pe care o așteptase de mult timp. Doar ca, incepea circul si noi nu stiam. Ne punem cu totii in pahare, ciocnim, iar una din prietenele sora-mii, din acea perioada, sare intentionat peste paharul doamnei posesoare de doi copii, direct la sotul ranjitor tot, de placere si incantare. N-apuca insa, ca numai ce o zarim pe bondoaca peltica, intr-o schema de echer, triplu axel cu intoarcere de 180 de grade, cum o impinge pe zana cu fusta rosie mini, isi ia barbatul din locul respectiv si-l aseaza trei scaune mai incolo:”Lasa, lasa ciocnesti mai tarziu! Acum mancam!” Noi observăm ostentațiile și de o parte și de alta, îngăduim, în gând, că unele lucruri nu se fac decât între persoane apropiate, dar cu cât deveneam noi mai cerebrale, cu atât se aprindeau patimi și revolte, știind că totul se pornise pe substrat de glumă. Dar daca umorul doamnei era plecat cu plugușorul și se pregatea si de-o sorcovă ce puteam noi face. Incercam, discret, sa îndepărtăm oamenii unii de alții, prin strategii teribil de stângace, dar binevenite.
Sotul doamnei ofensate,însă, isi aprinde o tigara, o priveste lung pe intrusa serii si ii promite in gand razbunare maxima. Ce insemna asta? Mână libera sotiei sale sugubete sa faca ce pofteste in acea noapte, cunoscând cât de imprevizibilă și pusă pe șotii, de care și noi, cunoscătorii, ne feream uneori. „Da, eu pot ciocni cu voi, domnilor?”, intreaba el malitios, fără ca cei din jur să bănuiască o clipă cât de personal o luase
Nu-i raspunde, continua sa taie o friptura si sa indese, obligatoriu pe gatul copiilor, cateva bucatele. Normal ca o refuzau, doar era spre miezul noptii, masa respectiva nefăcând parte din programul lor obisnuit, cum am amintit. Dar ea nu renunta, sub niciun chip, într-o incapatanare absurda. In sfarsit, n-am sa continui explicand ca cei doi prichindei au adormit pe fotolii, la un moment dat. Ca barbatul doamnei serioase, dupa doua sute de vodcă si un pahar de sampanie ajunsese sa se tarasca intr-un Dirty Dancing, autentic, cu posesoarea de fusta mini, bâiguind lasciv, amandoi, celebrul: „Baby,…oooo, baby„.
Cam priveam neajutorata cand in stanga, cand in dreapta, simtind gelozia mocnita a blondinei. Totul era un fiasco. Rasete zgomotoase si fortate, conversatii lipsa, transformarea mea intr-un bodyguard al petrecerii, totul, ma ducea la vorbele mamei, de la inceputul serii. Nu stiu ce fel de casnicii aveau cele doua familii, care i-au eclipsat de departe pe ceilalti invitati. Pe unii nu i-am mai intalnit niciodata, de ceilalti stim, doar, ca baiatul cel de 14 ani, martor al serii respective, are acum, la randul lui, un copil mititel. Despre cei maturi…. nimic, însa.
Blondina nu si-a putut opri pornirile, in acea seara. Devenisem, brusc, toate, un pericol; si ea, insasi, era o forma de indignare si dispret total fata de noi. M-am trezit impinsa de fundul acesteia, la un moment dat, violent si surprinzator, intr-o forma artistica de dans propriu si personal: ”Ce te miri? Nu asa dansati voi pe aici? Bams – Lambada?” Nu a mai rezistat, totusi, serii, in momentul in care, vestita purtatoare de fusta rosie, cu asentimentul barbatului ei, se trezeste spunand: „Hai, barbate, ca am inceput bine anul. Am bifat la blues-ul anterior o alta erectie, decat a ta.”
Era prea mult, pentru biata femeie. Era prea mult pentru toti, de altfel. Remarcam cat de greu am facut fata glumelor sarate si nesarate din jur. I-am privit plecand pe cei patru, timp in care femeia fatala, ramanea razand la fel de zgomotos si nefiresc. Nu mai avea o tinta usoara, de fapt nu mai avea nicio tinta, nu se bucura de nimic si remarcam, ca in lipsa circului, totul devenise oarecum neinteresant pentu ea. S-au retras si ei, la un moment dat, pentru ca se auzeau din ce in ce mai multe conversatii, si devenisem, oarecum plictisitori. Normalitatea nu mai prezenta interes, si doar datorita acestui lucru am putut avea si noi, intr-un final, un inceput de an, oarecum reusit.
Nu cred ca experientele nepotrivite s-au terminat atunci, ba, dimpotriva, au mai intrat in viata noastra oameni, au mai plecat cativa. Am ramas cu cei stiuti, din momentele noastre bune, dar mai ales din cele rele. Ne-am mai reintalnit cu oameni pierduti in negura timpului, cu unii am ramas in contact, cu altii mi-este in continuare tot atat de greu sa vorbesc, exact la fel, ca in momentul in care legatura s-a pierdut. In cazul meu, lucrurile sunt simple, nu pot purta conversatii fortate, politicoase, si protocolare. Nu pot sa o iau de undeva, de unde nici macar nu stiu unde am ramas; nu vreau sa fiu plina de conveniente, dar nici nu vreau sa agasez prin prezenta si staruinta. Cred, totusi, in compatibilitate, si iubire reciproca, cred in zicala ”bate fierul cat e cald”, cred in loialitate, chiar daca, eu, insami, nu am stiut sa fiu asa la un moment dat; si cred in oamenii destepti care STIU ce vor, pe cine vor si de ce vor. Par că mă repet, caci subiectul revine, cu unele întâmplari actuale, dar e o idee generală de bază, pe care e bine sa nu o uiti, caci, in timp, chefurile si petrecerile au lăsat bucuria revederii și a împărțitului generos al timpului liber comun. Din când în când, însă, nu uit că o listă cu invitați chiar trebuie făcută, acolo unde situația o cere. Mulțumesc, Cerului, pentru simplitatea pe care o trăiesc, si fara astfel de griji nefiresti. Cât pentru o aducere aminte, însă, bifez sfârșituri și începuturi. Și e perfect.
