„Îndoiala însă se strecurase discret, ca un fir blond așezat pe reverul unui sacou negru, dansa tango cu iubirea ta, a lui, a voastră, dar simțeai pe umărul drept o prezență nouă, un fulg de inimă în plus. Purtai o stare care venea de nicăieri, ca o ispită, ca o iscoadă, ca o neliniște ce nu mai părea pasageră, ci se instala încet și sigur. Nu mai era o părere, era o constantă ca un tremur care nu voia să dispară. Te uitai în ochii lui și nu vedeai nimic nou, nimic rău, dar asta pentru că era bărbatul tău pe care ți-l doreai același, neschimbat, cu torente de iubire în ochi. Toată pentru tine, doar pentru tine. Ce dacă trecuseră anii? Unde scrie că expiră ceva? Că expiri chiar tu, ca persoană? Că cele două riduri în plus sau colăceii așezați strategic nu te-ar mai lăsa să te bucuri de privilegiul de a fi iubită?

Simți în tine orgolii: „Nu mie! Nu nouă! Nu! Eu nu vreau să iscodesc! Nu vreau să caut indicii de care m-aș lipsi bucuroasă!” Dar de ce ai fi mai specială? Doar pentru că ți-a promis că nu va face din iubirea voastră una banală? În definitiv, tu faci ceaiul dimineața, el face cafeaua, vă împărțiți sarcini, responsabilități, lucruri care obosesc, care te transformă. Nu mai ai filmul în care tu cobori din pat pentru un alt sărut înainte de acțiunea zilei, nu mai porți cu tine dorința de a nu te ști obosită, tracasată, adusă de spate de griji. Poate nu trebuia să lași toate acestea să te copleșească și să trăiești, în viața ta casnică, aceeași poveste din filmul personal, cu peliculă zgâriată doar de lacrimi de bucurie.

Ei, aș! De unde atâta concentrare? Ai avut regizor bun, dar, deși te crezi divă sau vrei să crezi ca ești diva lui, de ceva timp, tu ai devenit o actriță de mâna a doua care….( vezi mai mult aici)