În tainele mele, se-ascund flori de miere,
Pe streșini aud fanfare de ploi,
Nu știu de mă placi sau e o părere,
Dar mi-ai zis, în șoaptă, că ne-ntâlnim joi.
În pumni țin strâns cerul, ascuns mișelește,
Cafeaua e rece ca timpul din noi,
Pisica îmi toarce dar parcă-mi vorbește,
Îmi pare că-mi spune că ne vedem joi.
Lovesc cu piciorul o frunză rebelă,
Furtună nu e, dar vântul e-n toi,
Mă toarnă o toamnă, îmi răstoarn-o umbrelă,
Mi-ai luat-o cândva. Știu precis. Era joi.
Se coace, în casă, o turtă cu brânză,
A pâine miroase, miroase a noi,
Pe pat am o carte c-o pagină plânsă,
Și-un titlu mă tace: „Pericol de joi”.
Atâtea cuvinte și de fapt niciunul
Nu îmi ajunge să stingă ce-am aprins amândoi,
În mine-s duminici, în tine Ajunul
Și o dulce amăgire c-avem înc-un joi.
Pe treptele sării din a noastră eroare,
Am pus la păstrare, pentru un timp de apoi,
Atingeri, o cheie, o eșarfă și o floare;
Ți le dau înapoi. Doar să vii. Te-aștept joi.
Fiecare are o zi când în ei ascund lumea,
A mea este joi, dar vă zic, joi, de vreau, e și lunea!
Din ciclul ,,poezii jucării”, azi, într-o duminică pe care v-o doresc minunată, va salut cu drag!
