Luna sta să cadă,
prinsă într-un colț,
se agață de norul
ce stătea-ntr-un cot,
clătinând misterul
nopților de plută,
luna pare-ntreagă
dar de cer cusută;
o privesc din nou,
iar de sub sprânceană,
tabloul se mișcă
negrul se destramă,
lucesc mii de vise,
luna cade iar,
dezechelibrează
somnul meu hoinar
care-și cată semne
pe o zare stinsă,
aprinzând senzații
ca pe-o plită-ncinsă,
unde ia foc luna
și vreo două stele,
norul plictisit
și visele mele;
pare că ma văd
cum le iscodesc,
se ascund de mine,
să nu le privesc,
fac bairam cu toții,
iar stau într-un cot,
relaxați în clipă,
într-un nobil scop
de a lasa să cadă
peste fruntea noastră
poezii ce mâine
or înflori în glastră;
ca-ntr-o baba oarba
au jucat un rol –
să ne fim tovarăși
când în pat …e gol.
