Pe sârma ghimpată a neprevăzutului:
Cărbune descântat în apă ne-ncepută,
Adusă într-un urcior de lut
Pe umeri adunați de griji noi,
Cuvinte aruncate din lume stinsă:
Flacară,
Fum,
Albastrul incandescenței,
Provizoriul din inimă,
Permanența din suflet,
Lacrima,
Florile de ciumãfaie,
Ligheanul cu busuioc,
Frunzele de vișin,
Căldarea cu apă,
Cumpāna fântânii,
Ea cãutând douã urme
În țãrânã,
Cu talpile goale înfipte-n glod
Și cu inima strigând de dragoste
Neîmpãrtãșită,
Încetiniri nesfârșite….
Bucăți de trup ‘și-adunã,
Risipind rugăciuni, chemări, șoapte,
Uneori și-un blestem, de neputință
Cu putința iubirii,
Anulat, instantaneu,
Căci e doar amor strigat,
Prins în ecouri,
Între coaste și suflet,
Între tâmplă și glezne,
Anatomii desperecheate…
Ciopârțite sub nedescifrări de inimă.
Câte dintre noi ne-am aduna plânsul
Și am cânta doine frunzelor și florilor,
Din durerile, nenorocul si fierbințeala păcatelor
Toropite în scoica inimii?
Mai bine purtam colierul de lacrimi
Ca pe ofrande necerute,
Deși, acum, de ma întrebi pe mine,
Nimic nu-i de folos
Dacă nu ești iubit de cine dorești.
La capătul lumii aș merge, cu talpi goale
Pe sârmă ghimpată, sângerând cuvinte,
Murmurând rugăciuni, rostind silabe
Alungând vântul uscat și seceta inimii,
Dar n-as lasa sa mi se stinga flacara.
Altfel, cred ca m-ati vedea
Cautand, de leac sufletului …prin vazduh,
Hrana povestilor ce nu se mai spun,
Ci se cheamă- n incantații.
Cu tălpile pe sârma neprevăzutului
Trec puntea destinului.
Mi-am legat de gleznă o sforicica cu doi clopoței
Sunetul lor, în pasul meu, să alunge dorul
Și ne-iubirea,
Lumânare de gând, curcubeu de flori
Și-n cumpănă să vă purtati iubirile,
Alungand furtunile din ceara topita
A viului vostru.
Uneori, cuvintele ne curg din imagini ce ne ies în cale. Aici, una care-mi vorbește mie de sârma ghimpată a neprevăzutului, de țepii în care te poți răni călcând acolo unde e musai sa intri. Sa va fie ziua de mâine cu izbândă și soare. Frumoasă perioadă, ca de vacanță de vară, nu-i așa?