Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Te voi citi în linia din palmă

Îmi tace albastru-nvăluit în ceruri
iar trupul se amestecă-n nuanțe moi,
m-ai rătăcit prin toamnă și peneluri,
printre gutui care miros a noi;

Îmi plimb speranța-n rădăcina dintr-o vie
că va rodi și-n alte dăți înamorate,
te-am sărutat sub bolta-mbrăcată-n ie,
înstrugurind dorințe de pământ și de păcate.

Te voi citi în linia din palmă,
plecând dintr-un abis în alt abis,
iar tu vei scrie iarnă după iarnă,
în mâna dreaptă, un destin promis;

Am să-ți cutreier gândurile, în taină,
te-oi descifra în șoapte și-n priviri,
cu indigo am să-ți vopsesc o geană,
și-apoi în sân, spre stânga, te-oi piti;

Îmi voi promite cerul și pământul,
pe frunte am s-așez măceșe-n pârg,
voi topi-n ploi secunda cu amănuntul
că doar cu tine o sa râd și o să plâng.

Nu e nevoie de nimic, mi-ai spus aseară,
gutuile miros a toamnă iar,
de ești cu mine-n fiecare seară,
am toată lumea ascunsă-n buzunar

Și nimeni n-o să iasă să ne strice,
tot ce-am luat cu împrumut din vieți,
iar riduri calde-n ochii mei or să abdice,
dând doar dobânda nopților spre dimineți;

Hai, spune drept, în linia din palmă
eram noi doi, alint din toamnă-n toamnă?

Zi minunata să aveți, cu iubire și înțelepciune.

sursa foto> unsplash.com/photos

brown nut on person's left palm
Mărgăritare versificate

Linia cerului udă…

Linia cerului era udă;

Alunecau pe ea norii
Și gândurile noastre străvezii,
Scuturându-și mirările
În lacrimi de ploaie caldă,
Grăbită, ciudoasă și amăgitoare;
Atingeau frunze ce abia se mai țineau drepte
Și le vedeai renunțând la visele lor verzi,
Îngălbenindu-se de spaime,
Aruncându-se în gol, una cate una,
Sau uneori în grup, ținându-se de mâini
Să nu le doară, să nu simtă
Abandonul de pe caldarâmul de beton,
Murmurând, încet, rugăciunile lor, de pe margini de suflet,
Privind linia cerului udă,
Sperând într-o viață viitoare.

Nu-i așa că totul pare la fel?
Că în fiecare verde e un galben pitit?
Că în picurul de ploaie stă zâmbetul seninului
Iar în fiece renaștere e un vis ucis de neșansă?
Suntem trecători, dar încă putem să fim frunze.
E musai doar să ne odihnim o vreme,
Cât să scoatem, din nou, verdele la suprafață.
În mine se îngălbenesc doar cuvintele,
Îndulcind, precum fructele toamnei,
Daruri primite cândva.
Mă întind și eu ca o frunză,
Privesc linia cerului udă,
Trimițând rugăciuni de mulțumire,
tăcând.

De ce să ne gândim la ce a fost când minutul
De verde abia așteaptă trăirea viitoare?
Așteptarea nu e decât o formă de rezistență,
Căci nu toți au privilegiul de a vedea
Linia cerului udă,
Înveștmântați în verde….

linia cerului uda
linia cerului udă