Rătăciri fără scuze:
Nu vreau să mint, căci nu țin minte,
Uit orice invenție de gând,
Iar de mă cauți prin cuvinte,
Iese adevărul tremurând.Nu vreau să inventez motive
Că n-am știut să-ți fiu aproape,
Am doar risipe emotive,
Scuze naive fără fapte.Nu știu cum să-mi încep salutul,
Când rătăcită am fost vreun an
Printre nimicuri cu amănuntul,
Vânzând himere fără bani;Iar de îmi reproșezi sarcastic,
Chiar de îți demonstrez eroarea,
În colivie-mi întorc pașii
Și uit pe buze și urarea.În viată-s repetiții clare,
Trăit-am eu vreo câteva,
În armonia viitoare,
Vreau să exist în legea mea;Să pun doar stele aurite
Pe timpul ce-l împart prin jur,
Iar de-mi par clipele grăbite,
Dă-mi voie-ncet să mi le-adun.Primește-mi vorba ca și când
Ieri, am schimbat-o în cuvânt!