Vom mai fi bine vreodată
Sau ne vom scurge pe marginea lumii
Între cer și pământ,
Între bucurie și lacrimă,
Așteptând palma sufletului
Să ne țină în căuș dumnezeiesc
Vise scurse într-o beznă de cleștar?

Vom mai fi bine vreodată,
Dacă rugăciunea spusă șoptit
Cu jumătăți de cuvânt,
Din inimi împietrite de spaime,
Își va căuta cealaltă jumătate
În ochii vieții
Si nu-și va împlini menirea?

Vom mai fi bine vreodată
Când se vede alb peste munți în luna mai,
Și tu-mi ești tristă de plecări
Ce capătă urme de nesfârșire,
Deși la tine-n suflet e sfârșit nesperat,
De suferință domesticită cu lacrimi?

Vom fi bine, draga mea. Eu cu nebunii stelare
Ce-mi tulbura dimineti cu cafea neîndulcita
Tu cu bucuria zilei din noua ta viata
Unde, pe masuta inimii vei aseza –
Două cărti, o pană, o fotografie zimtata,
Niste zat uitat intr-o ceasca,
Si cu toata recuzita asta, vei pune ultimul oftat
In cui.

Ce zici, vrei sa fim bine împreună?

Așa, între verde și roșu…mereu.., între pietre-cuvinte?

Cand trece vremea și cifrele devin rotunde, nu știu decât să-ți zic, stii tu,  că ești unul dintre cei mai puternici oameni din juru-mi, iar lui …că așa a fost să fie.