Să nu adapi gândirea lumii
Cu vorbe roșii în colț de gând,
Să nu pui zambetul luminii
Pe chipul vreunui suflet hâd,
Să nu dai soarele ca dar
Magiei negre-nșelătoare,
Sa nu il chinui in zadar
Pe omul care vrea sa zboare.
Sa lasi sa creasca fiecare,
Sa zburde-n viata asta gri,
Sub semnul unui OARECARE.
Ilustru nume poate fi.
De-o rătăci cu minți de cruce,
Cu teorii ce sparg minciuna,
Vreun geniu blând care tot fuge
Ce-ar prinde-n inimă chiar luna,
Să nu-l alungi, zvacnind spasmotic
În frici stinghere și amare,
Chiar de-i murdar sau e cianotic,
E un suflet fără alinare.
Și de-l privesti, să-l lasi sa creada
Ca el a cucerit imperii
De stele care or sta sa cadă
Și chiar povestile din ele,
Sa-i pui incet, pe mâna stanga,
Un fluture cu alb pe margini,
Și o sa vezi ca o sa stranga
O lume-ntreagă in imagini
Ce-or derula in mintea-i dusă,
Cand i-o fi foame sau doar somn,
Despre o iubire cam apusă,
De cand era si om, și domn.
Nu pune chip nechipului,
Chiar de iți pare cunoscut,
Dă-i libertatea omului,
Ce-i e final și început.
Nu îi da nume, are unul,
De l-a uitat nu-i vina lui,
Nu spune încet: „Uite, nebunul!”
E doar un om, pe drum de lut…
..dintr-un film mut.
