Orice poem de dragoste e un gând de recunoștință,
E aripa de fluture pe care ai simțit-o bătând,
E întreg adunat din emoții de mătase
Și e bulgăre rostogolit în iarba neuitării.

Orice poem de dragoste e bucuria că a fost,
Că ai avut, că ai trăit sau că ai primit botezul iubirii.
Nici nu contează dacă mai are chip știut sau pitit în amintiri.

Am trăit o viață fără poezie, fără dorință, fără speranță,
În surogate amoroase, seci și istovitoare,
Și, ciudat, nu părea să îmi lipsească nimic,
Pentru că nu știam ce poți avea.

Asta până când orice lucru atins de dragoste
Devenea vers, devenea poezie, devenea rostire cuminte a sufletului.

Orice poem de dragoste, trist sau fericit, ar trebui permis;
Ar trebui să nu poarte amprentă de om,
Doar una nepământeană care sa te facă
Să uiți că vreodată ai fost neiubit.

Orice poem de dragoste se scrie de la sine,
Când oamenii tac împreună și simt că au vorbit
Cât un roman de dragoste.

Orice…

Ei, bine, am sa tac…, cât mă citești tu….

PS. Și cei din fotografie știu ce înseamnă un poem de dragoste. Au unul al lor. Fifi și Toto