………nomadă
Sunt nomadă.Port cu mine tot cuprinsulvieţii melece-am lăsat-o adormitălângă plită, lângă vatră,într-un sat uitat şi tainic,aşezat pe trepte scurte,şapte numărate toate,pâlcuri ample asamblatedin cărări şi pietre vii,ce le ştiu.Sunt nomadă.Am uitat la vamă plinulşi preaplinulde dorinţe şi opinii seciale unora ce-mi toarnă,ca o toană,o poveste despre unii,despre alţii,despre dor şi despre totce-o să rămână, în urma-mi vie,de pe tălpi.Sunt nomadă.Fără muze,fără frunze,fără chip ştiut de om,dintr-o piesăfără spectatori şi, poate,se prea poate,uneori fără decor.Unul miniatural să fie,să se ştie,prins c-un ac şi fără aţăşi o regie proastăşi, pe faţă,din păcate,cu idei ce fecundează minţi bolnave,pline de păcat.Şi-am plecat.Sunt nomadă,puţin câte puţin şi azi,puţin câte puţin şi mâine,până pare ireal de tristşi parcă-mi vine,în doimea sufletului din mine,să mă întorc necondiţionatde acolo, de unde am plecat,…..dar sunt nomadă.Rar revinunde-i rece și străin…Îmi plac poveştile în poveşti sau poveștile din poveste, cum vreţi a le lua. Uneori, un cuvânt, doar atât, naște alte cuvinte şi le asază alături parcă spre a ști că nu e nimic întâmplător.
