Casa de vis, casa care poate să apară în reviste, casa accesorizată perfect. Întrebări sau afirmații?

Da, ar rămâne la stadiul de întrebări, dacă nu ar părea posibile. Sau dacă nu ar avea șansa să devină concrete.  Însă, eu, le-aș garnisi cu ceva dorințe clare și le-aș pune lângă realitățile mele, care mă bucură, și cărora le acord răbdare. Căci dorințele  se pot îndeplini. De ce nu folosesc cuvântul vis? Păi, am prostul obicei de a crede că visele se duc într-o stea și rămân acolo, și mi se lungește gâtul tot privind spre ele. Și, la urma, urmei, cine ar fi visat la așa ceva? Priviți, aceasta e casa mea, iar când e vară și sunt flori, lumea se oprește, din drum, și face poze. Dar eu cum să fi visat că pot sta în pădure, dar, totuși, în centrul Brașovului, că am stânca în curte și priveliște ca la Belvedere? S-a întâmplat, însă, iar de aici adunăm realitatea.

 

„Doamnă, aveți o casă de revistă! Oricum, să știți că, în revista ochilor noștri, e o încântare!”, mi-a strigat cândva un turist rătăcit pe poteca mea.

 

Stați, că nu mă-ncred. Știu cât m-am străduit să aduc forma asta fără să fac modificări de structură. Pare modernă, nu? Ei bine, „pe afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”! Totul se oprește în prag! Dincolo de prag, trăiesc eu. Nehotărâta. Omul care nu poate lăsa modernul să se așeze peste tot și care știe ce vrea, chiar dacă pare că nu.

 

„Fiecare inimă are podul ei de vechituri, dar pe care nu se îndură să le arunce niciodată, ci le scutură din când în când”, spunea Mușatescu, iar eu îi dau dreptate total, căci am scuturat, dincolo de prag, cu inima, istorii și întâmplări din obiecte-mobilier deloc moderne.

 

Am luat lucruri separate, din lemn, cu așchii rupte, cu julituri care încă îmi vorbeau despre cei care le-au produs, și le-am așezat în colțurile acestui vis împlinit, casa mea. Le-am primit cu o rugăciune de mulțumire pentru cei cărora le-au fost de folos cândva. Dintr-un jug, am făcut lampă, dintr-un oblon vechi, un decor, dintr-un abajur demodat, un cuier nou, dintr-o ușă de dulap, ușite la sufragerie și aș lungi-o așa până mâine, căci mereu mă chinuie duhul transformărilor.

Vă întrebați  ce m-a apucat de „mă laud” așa frumos? Păi, lucrurile au rămas încropite și am primit recomandări surprinzătoare despre cei de la Diego, care s-ar implica mai mult decât alții, că au și de unde, și cu ce, și disponibilitate, iar site-ul lor e plin de sugestii, servicii, facilități, idei, bonus – card de fidelitate cu reduceri. În plus, după ce îți pui acoperiș, te asiguri de ferestre bune, de căldură și apă caldă, ai și niscai lucrușoare chic, parcă  banii nu mai sunt pentru toate mofturile, oricât de folositoare ar fi,  și te îndrepți într-acolo unde găsești de la sfaturi și indicații…până la iarbă artificială, din aceea cu păr lunguț, cum vreau eu pe lîngă balansoar, în curte.  Și așa mi-ar strecura și mie soluții de înfrumusețare. Nu personală, ambientală, firesc.

Motiv pentru care am dat drumul dorințelor, deci  îmi pot imagina că în podul-dormitor, stilul rustic ar putea să se îmbine cu cel modern – și nu doar acolo, ci peste tot -, să scap de preșurile care au avut un provizorat bun, dar pe care le-am adus, după atâta curățare, la stadiul de cârpe, și să îmi pot permite o mochetă, din perete în perete, care să fie măsurată corect, tăiată după fiecare stâlp, căci sunt câțiva în încăpere. Ba, încă, plusez, căci le vreau într-o singură culoare, surfilate perfect și întinse pe suprafață ca un câmp moale, pe care să te așezi comod, pe perne, să citești sau să privești panorama aceea de care vă vorbeam. Șezătoare aș face, cu toți ai mei, de drag. 

Nu mă mai laud că văd cerul cum privesc în sus, prin iluminatoare, dar îmi imaginez că-mi flutură pe baldachin niște perdele din acelea diafane cu un imprimeu de zici că-s fluturi încremeniti. Știu că sunt flori, dar eu aveam momentul meu de fantezie. Acum să fim serioși, și peste noi trece vremea, și nu ne dorim a fi schimbați cu alții, dar tot ne place o haină nouă, o culoare frumoasă a părului, o tușă cu ceva chic, care sa ne mentină plăcuți ochiului și conform vremurilor. Dacă e vreunul care nu dorește asta, să nu citească articolul. Eu nu pot renunța la cuferele mele misterioase, dar pot spera la un covor nou, care l-ar înlocui pe cel pătat din sufragerie. Cum? Exagerez? Da de unde! Exagerare ar fi dacă aș fi optat pentru un parchet laminat rustic, căci au o gamă foarte largă, și dau inclusiv instrucțiuni și accesorii pentru montaj perfect; dar ce rost ar mai fi avut să le mochetez, iar eu la moftul ăsta nu renunț, așa că mă mulțumesc cu lemnul masiv, de brad, ce-i drept, al dușumelelor mele.

 

Bine, lemn masiv uzat pe alocuri, sau vintage-forțat, căci rotweillerița mea a avut grijă de acest lucru. Deci toana cu mocheta beige-crem, sau alte derivate, din fantezia mea, e necesitate, să nu mai aibă ce zgâria niciodată. Cum? Voi curăța mai mult? Ei și ce? Chem ajutoare, au niște sprayuri Tulipo, de scos petele, excelente.

În fine, cum trebuie să existe și un alt inconvenient, dincolo de gard, între case, apare un bloc, iar tot cheful meu de a vedea Brașovul, seara, se va termina, brusc, căci e posibil să dau de ochi străini, curioși să vadă tot love story-ul de la noi. Îmi imaginez, din nou, că am procurat niște draperii rustice crem, care  s-ar desfășura într-o cortină, încât pot juca teatrul meu preferat, cu mască și fără mască, oricând. Aș folosi o prindere direct din tavan, cu accesorii de la ei, normal, să etanșeizeze totul încât nici ochi de muscă să nu poată intra și le-aș răsfăța cu ciucurei, șnururi sau orice podoabă potrivită. Nu ar strica să tapițăm, în același material, fotoliile și canapeaua. Gen husă, pentru canapea, și numai pentru musafiri, căci Lupu’-Băiatu’ nu ar fi de acord cu tot farafastlâcul meu de prințesă. Nu știe cu cine s-a pus, căci eu nu renunț!

Baia e locul care arată că nu am cine știe ce mofturi, de fapt, căci e nerenovată. Deloc. Aici au rămas semne care demonstrează cât am muncit să obțin,  eu, un cadru fain pentru această piesă de teatru a minții mele.  Veți râde, dar  voi dori, pe viitor,  trei pereți  înfrumusețați cu tapet, am văzut la sora mea asta; hai și câteva lambriuri, să fiu în ton cu restul casei.  La câte modele sunt, greu mă voi hotărî, dar cu siguranță voi păstra aceeași notă a casei. Ce notă? Nu știu: rustic– retro-vintage-Diego-tres chic blanc. Pe jos, în schimb, pardoseala specială rezistentă la apă, pentru încăperile umede, mi-ar elimina orice teamă de nepotrivire cu apucăturile lui bărbatu’ meu care se crede rățușcă, uneori.

Bucătăria e singurul spațiu din casă  modern,  așa că nu-l atac energetic, dar cum nu renunț la ideea de melange, niște perdeluțe speciale, romantice, ar fi perfecte, căci casa mea are trei gemulețe, extrem de mici, pe care prietenii le numesc, ochii soacrei cu trei nurori. Uite ce frumos i-aș machia, zilnic. Nu mai zăbovesc pe aici, că mă apucă foamea și pofta de niște desene geometrice prin niște covoare pvc, tare potrivite stilului meu cu note franțuzești, pe alocuri.

Dacă răsfoiți pagina lor de fb sau pe pinterest găsiți la idei de amenajare, încât, sigur, veți alege ceva. Pe mine mă fac mereu să mai vreau să schimb un colț, dar cum ei sunt de atâta vreme pe piață și își adaptează produsele după trendurile fiecărui sezon, eu cred că „acesta va fi începutul unei frumoase prietenii”.

Tocmai ce i-am dat lui Diego, replică de film vestit, deși m-am întristat, un pic, când  am aflat că în Brașov nu mai există reprezentanță, căci s-a mutat în apropiere, în Tg Secuiesc și Sf Gheorghe. Rezonabil, zic. Când mă satur de răsfoit site-ul, voi conspecta și prenota ce doresc, într-o „listă de cumpărături” pe care le-o pot trimite și pe care o vom discuta, la fața locului. Va fi rândul lor să-mi explice ce anume s-ar potrivi, mai bine, dorințelor mele și cum vom proceda mai departe, căci intră asta în serviciile de care vă vorbeam; ba, chiar puteți savura o cafea,- o dau ei- căci vă veți relaxa printre atâtea voaluri și taftale, drapaje și tot ce formează basmul lor de succes.

Acum, serios, nu-i așa că pot avea o casă de revistă? Să nu-mi răspundeți! Eu știu deja. Am inventat propriul trend: trendul Adriana: ”Mofturi posibile rezolvate de profesioniști printre vechiturile inimii!” Căci nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie, iar eu sunt designerul propriei mele vieți. Voi alegeti, Diego! E mult mai ofertant și poate da stralucire și celui mai anost loc. Iar dacă nu trebuie să intercalați, ca mine, noul cu vechiul, veți ști, de la început, pe cine și pe ce să vă bazați. Cum spuneam, mi s-a recomandat, recomand și eu la rându-mi. Și încă ceva, stați pe aproape, nu se știe când vin cu fotografii proaspete, în care să pozez accesoriile, mai ales, că spațiul degeaba e frumos, dacă nu investești în el, cu încredere, și cu umor. Daca-l ai. Umorul, nu spațiul.

Ps. Menționez că pe lângă fotografiile luate de pe site-ul Diego, celelalte sunt personale, din realitatea mea de zi cu zi. Știu că nu mă va crede nimeni, dar chiar mi-aș dori fiecare lucru de care am vorbit aici. Mă consolez, însă, că totul poate deveni posibil. La urma, urmei, merit asta.

Cu acest articol particip la SUPERblog Spring, proba nr 3, sponsorizat de Diego România.