În noianul de bucurii, o tristețe s-a  culcușit, cândva, a  dormit și s-a trezit gând bun. A stat în pijamale și s-a  minunat de oameni frumoși. În pijamale de finet, nu de mătase, ca în copilăria mea, acolo unde era doar frumusețe și oameni dragi.

Iar cât a stat ea și a citit prin jur, a uitat că a purtat nume trist și s-a preschimbat în zâmbet.

Clopotei de vant asez, dragii mei, lângă aceste cuvinte, să ne aducă aminte că suntem clinchet, nu zgomot, și că toate trec, dar trec cu bine numai dacă alegi cu inima și rămâi acolo unde îți e confort și îți e cu folos de suflet.

 

 Din 18 septembrie, am ales cu inima și vreau să nu uit asta, așa ca  las asta aici, impreuna cu două fotografii-simbol.

 

ps. Povestea porumbeilor v-am zis-o, o repet:

 

Acum o lună, am început a hrani doi porumbei rataciti. Dupa doua saptamani au mai aparut doi. S-au certat, dar vazand ca ii hranesc pe toti, au cedat. Apoi au fost sase la masa. S-au certat, dar au cedat, din nou. Pe al saptelea, insa, nu l-au lasat. A venit, singur, mai tarziu. Mi s-a rupt inima! Nu credeam sa deosebesc porumbeii intre ei, dar unul e alb la gat, unul e gri, unul motat, unul slab, unul mai inchis la culoare, si unul are ceva la ochi. Cel singur are sclipiri mov in pene! Ma intreb, astia pot manca doar in pereche? Toti sase l-au indepartat pe frumos!  Am aflat că da si ca, eventual au pui după ei.  Adun povesti!

 

Azi, 29 septembrie, au fost zece, doar ca era ora 11 iar eu nu aparusem la ei, cu grăunțe. Ieri, i-am zis prietenei mele să închida geamul ca ma trezesc cu ei in casa, iar porumbei cu pisici noi sau vechi și cu catei vanători nu se ….pupă. Azi, ce credeti? Au venit sa ma certe. Exact cum banuiam. Viața e minunata! Ce tristeti? Ale cui?