Eu nu uit că sunt mică;
Nu uit că nu însemn mai mult decât un fir de praf,
Nu uit că port litere în suflet
Și că, de o vreme, visez în fraze pompoase.
Nu uit că sunt albastru înnoptat în inimă durută,
Nedat luminii, scos de prin penumbră,
Pe când culorile nu însemnau ambiții
Și nici nuanțele nu se-așezau în patimi.
Nu uit că am căpătat toate acestea
Într-un botez cu apă vie,
Nu uit că aș putea rămâne stearpă,
Că ar fugi din mintea mea cuvântul,
Si ca nu mi-aș reaminti ce dar am avut.
Nu uit ce bucurie am primit
Pe când eram, ca acum. Nimic.