Etichetă: rid

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate

Poem rătăcit

Adriana

 

Tristețea mea se vede in primul rid,
E cel care s-a așezat pe chip din totdeauna
Și pe care om drag l-a numit „semn de înțelepciune”.
Se adâncește când fruntea mea face cute-cute
Și ochii mijesc a soare inexistent.

Tristețea mea se vede pe buzele mele adunate a oftat,
Pe mâinile mele ce stau să se prăbușească de greutate invizibilă,

Se vede pe fiecare fir de păr care se adună ca o pădure pe fața mea care nu mai vrea a fi văzută de niciun om, de nicio făptură, de nicio rază de soare.

Tristețea mea se vede în literă, chiar de o ascund bine
Și delicat, în versuri diafane sau cuminți,

Și se mai vede în mersul bărbatului meu
Când observă că lumea mea are lacrimă de cristal.

Poate și de asta pașii lui se aud din capătul străzii,
Iar câinii latră a bucurie!

Ce știu ei de tristeți!

 

Scrisa in 17 august 2018, rătăcită, găsită azi!

 

 

Mărgăritare versificate

De n-ai fi tu…

Adriana5 comentarii

Nu-mi simt nici tâmpla stângă și nici pulsul,
Aș fi-ncetat a scrie dacă era așa,
De n-ai fi tu să îmi salvezi surâsul,
Mi-aș pune ridul vieții să-mi țină lacrima.

Și să n-o lase-n pace, s-o prindă-n por de ghiață,
Să se usuce-n briza uitării la minut,
De n-ai fi tu să-mi dai șuvița de pe față,
Încremenit-aș sta ca-ntr-un obiect din lut.

În lume, ies, din mine, oceane de cuvinte,
S-au revărsat în fluxul nestăvilit, pe mal;
De n-ai fi tu, acolo, vâslind de luare aminte,
Aș naufragia pe-o insulă de amar.

Nu mă mai cert cu mine, trecut-am peste poate,
Mi-am tulburat și mintea, si suflet, și folos,
De n-ai fi tu să-mi mângâi pornirile-nnoptate,
Nu aș avea duminici, iar rostul mi-ar fi ros.

Și zdrențuit pe poale, strivit sub grea povară,
Sub un oftat stingher îndrăgostit de-un plâns,
De n-ai fi tu să-mi scuturi durerile de-o vară,
Aș cam uita de mine, de ce iubesc, de râs.

În dimineti cu fructe pe tava mântuirii,
Anafură îmi e cuvântul nerostit,
De n-ai fi tu să dai cărării al meu nume,
Mi-aș cam uita menirea, chiar de nu-mi e menit

Nici zborul, nici Înaltul, răbdarea nici atâta,
În pânze de păianjen m-așez la infinit,
De n-ai fi tu să-mi spui că sunt ca o cascadă,
Eu mi-aș seca izvoare și aș fi de neiubit.

Ce-ușor e să te scuturi de frunze și de pietre,
Când altul stă de șase și le așază-n trepte,
Punându-ți la picioare mortar și apă bună,
Și-ncet zidim, deodată, drum nou, doar împreună..

 

 

 

Mărgăritare versificate

Când numeri secunde absurde

Adriana4 comentarii

În orologiul inimii,
Îmi cântăresc secunde-absurde,
Bat clipele patimii,
Zvâcniri de cord puse pe mute.

Mă simt furată de neTimp,
Îmi împrumut trei ceasuri rele,
Pun tinereții văl pe chip
Și-n minutare așez cinci stele.

În mânecă le-ascund cu grijă,
Cad opt minute făr-un pic,
Le-adun pe toate, ca pe o miză,
Scriu patru vorbe pe un plic

Și mă opresc, precum norocul
Ce-a stat prea mult la altă casă,
Cum să vrei tu să îngheți totul
Când nici oglinzii nu-i mai pasă?

Ce dacă un rid mai face ape
Sau lasă, adânc, albii cuminți,
Poate că timpul vrea să sape
Povești pe care să le simți.

De te privești, tu vei traduce
Ce te-a durut, cin’ te-a iubit,
Iar în NETIMPUL care toarce
Prinzi firul care a împletit

Secunde stoarse din clipite,
Minute-n sferturi-ntârziate,
Pui semn trecutelor ispite
Și iscălești plicul pe spate.

Lași jumătăți în care plouă,
Lași ani pierduți printre suspine,
Aduni un patru lângă nouă,
Și rostuiesti ziua ce vine.

Pui semn, pecete pe hârtia
Ce ai mâzgălit-o asumat,
Iar bate gongul,… tragi cortina,
Rămâi în mâine suspendat

…privind oglinda ce n-arată
doar omul care a fost odată.

În ciobul orelor se vede
Cum trece timpul, dar nu crede
….că este doar un timp rămas, apus,
În întâmplări fără răspuns.

Iar în secundele absurde,
Tu n-ai să te mai poți ascunde
De cine ești.

Oricâte ai să povestești!

Să vă fie inima bună și timpul generos! Privind spre voi….cu drag!

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Peste puteri

Adriana14 comentarii

io

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mă strâng durerile de altădată
Şi-mi cad păcatele din cer,
Crezând că, de le ascund pe-o şoaptă,
S-or estompa ….. peste puteri.

Revine mai mereu o teamă veche,
Mă tulbură şi-mi strânge inima cumplit,
Peste puteri îmi e s-o fac să plece,
Şi-o retrăiesc mereu, la infinit.

Peste putere îmi e să ţin de oameni,
Să-i prind în juru-mi doar cu iţe moi
Dar ştiu că mulţi din ei devin icoane,
Iar alţii doar străini cu ochii goi.

Cu tinereţea n-am făcut eu pace,
Privesc la chipul ce-mi zâmbeşte pal,
Peste puteri îmi e să văd un rid ce zace,
Cam desfrânat, pe tenu-mi de opal.

Peste puteri mi-e viaţa şi trăirea,
Peste puteri mi-e strigătul de ieri,
Peste puteri nu-mi e, în schimb, iubirea;
Pe ea o simt, o cert, o retrăiesc şi-o iert.

 

Tema provocării de luni, din cadrul clubului celor 12 cuvinte, e ”Peste puteri”. Peste puteri mi-a fost să stau deoparte şi mi-ar plăcea să vă fie peste puteri să nu încercaţi a citi şi celelalte scrieri din tabelul găzduit de Eddie.