Drumul e al tuturor

Veninul lumii are alte cote
Și-s noi discuții puse pe hotar,
Se agită toți cei ce simt că prin aorte
Le trece sânge clocotit, căci au habar
De fiecare normă ce apare în cale
Și trec prin filtrul lor, cam îmbâcsit
De umilinta vietii ce acum le pare
Exemplul bun că alții au gresit.
Se spune mult despre ipocrizie,
Se strigă despre legi, canoane noi,
Când este clar, dar nu ar vrea să știe
Că lumea-i veche chiar și-n timpuri noi.
Nu schimbă viața cum se schimbă omul,
Atunci când drumul său nu e pavat,
Când buna sa intenție este ca pomul,
Ce rodul și-l cam scutură-n păcat.
Răbdarea noastră este limitată
Si-o măsuram din tot ce am trăit,
De e cu plus, nu ne-o păsa că altădată,
Va da cu minus altora ce s-au mințit.
Eu cred ca nimeni care se iubește
Suficient să știe ce contează,
Nu va dori sa strige, cât ai zice pește,
Cuvinte goale ce devalorizează.
Vă spune una care a aflat,
Atunci când umbra îi era iubire,
Cum e cuvantul sec și apăsat
Cu care a lovit dur – Nefericire!
Și daca altii pun pe firmament idei,
În care simți că nu te-aduni deloc,
Trăiește-ți viața cât să nu le iei
Taciunii lor să-i pui pe- al urii foc.
E așa usor sa ne aprindem toți,
Tot arătând cu degetul spre celălalt,
Când ar fi simplu să arati că poți
Revolta sa ți-o schimbi în țel curat.
Iar daca strigi…cu indignare aprinsă,
Nu s-o vedea decât că ești lovit,
Iubirea nu va fi torță aprinsă
Spre bine, ci spre un rău topit.
In viata trecem cu tristeti pe față
Cu inimi împietrite de schimbări,
Luptă de vrei, din seara-n dimineată
Dar fă-o ferm, nu merge pe cărări
Pe care te-oi lovi de multi ca tine
Dar și de cei ce scopul și-l cunosc
Si de ești pașnic ritmul îl vei ține
Cu sacadari de inimă și rost.
Altfel, s-or inflama multe orgolii
Si-or scoate dinlăuntrul lor noroi,
Nu va conta că or trece prin toți porii
Invingeri vechi. Le-or preschimba in „noi”.

Mulți merg prin viață cu sonor la maxim

De e al tau pe mic, pare greșit

N-ar fi mai bine să-ntelegem însă

Că obosesc ‘ncercând să te imit?