Orbind de lucirile lumii,
Mă prind în schimbări care-mi lasă
Dorinţele prinse-n trecuturi,
Și-mi strecoară parfumuri de acasă.
Şi crezi că aduc adevăruri,
Visezi că-ți schimbi soarta pe loc,
Pluteşti, oarecum, în derivă,
Căutând… cuvântul…noroc.
Nu ştii de-i lucirea cea bună,
Ce picură zâmbete-n noi,
Ori lacrimi de soare sau lună,
Pe care să le dai înapoi.
Tu știi că nu-i gratis nimica,
Deși ai sperat că va fi
Și că n-ai luptat fara frică,
Să ai…. libertatea de a fi.
Mi-e teamă de vechiul din mine,
De cuvinte ce par cam la fel,
Mi-e teamă de noul ce vine,
Căci observ luciri de oţel
Şi nimeni nu se află în spate
S-aplice lovituri care tac,
Mă strâng în hore cu oameni
Şi cu vorbe ce parcă mă plac;
Şi, brusc, aleg, chiar, schimbarea
Şi uit că nu-mi place defel,
Căci mi se arată Cărarea
Pe unde o să meargă şi ..EL.
Azi sunt pe drum cu multi oameni,
Cu orbi care văd, chiar in soare,
Dar sunt şi acele persoane
Care văd, dar par oarbe, şi…doare.
Trimit, oarecum, gânduri simple
Spre ţară şi neam şi mă-ntreb:
Vom fi toti orbi fără minte
Şi-om alege tot ORBI printre orbi?
Dacă da, m-oi lovi de bastoane,
Bâjbâind cu alţii ca mine,
Orbind în luciri-amazoane
Că, sigur, ne-o fi chiar mai bine.
Şi ne-om ţine de mână puternic,
Căci presimt căderi viitoare;
Ce-am facut din românul titanic
Ce sclipea și cand nu era soare?
Morala:
De un sfert de veac și mai bine
Am pierdut și stima de sine
Și de cred în vreo doi tot îmi pare
C-amăgirea nu are scăpare;
Astazi vin și promit în cuvinte,
Ce devin, mintenas, dinamite
Si-ntr-un an, haide doi, cu fason,
Pacaliti vom fi de-un blazon;
Si vom ști ce stim chiar și-acum
„Cel ce striga mai tare-i nebun!”
Nu mai bine, ne prefacem din casă
Ca e bun orișicare și-i pasă?
Eu, orbind, in lucirea străină
Ma intreb oarecum cu o vină:
Ce ziceaţi? Că schimbarea e bună?
Mai bine muta-m-aş pe lună!
