În noaptea ce-ți stătea pe buze

Te ningeau stele visurilor inocente

Ce-mi zâmbeau doar mie.

Adunam, cu palma, freamătul

De parcă mângâiam aerul din juru-ți

Să nu-ți trezesc îngerii.

Coboram pe linia inimii,

Cuprinzându-ți bătăile

În căuș de palme obosite;

Nu mă lua somnul, în tainele sale,

Si rataceam pe chipul tau

Ca intr-o primâ dată.

Tu râdeai îngerilor tăi și, poate, mie

De parcă ai fi fost treaz intr-o piesa de teatru… radiofonic,

Căci doar eu te știam, te aveam, te simțeam,

Ca un regizor fără niciun merit

Al unui actor genial.

Doar piesa de teatru avea un scenariu adormit

Cu șifonul așternuturilor  calde decor perfect

In lumina stelelor.

Habar nu am când am ațipit

Dar m-au vizitat îngerii tai

Pe umărul stâng.

De unde știu?

Păi, n-am mai plâns în somn…

Și le-am zâmbit…lor

…a inimă.