Cântecul suna la fel, suna la fel ca ieri sau ca alaltăieri, dar  eu nu mai eram aceeaşi. Plecasem în acelaşi moment când a zburat spre mine prima vorba urâtă. Şi treceam încet, prin lume, rănită, blazată, cu sufletul sfărâmat în mii de sufleţele mai mici pe care le ţineam împreună cu nişte sfori de vise neîmplinite, toate laolaltă, ciorchine, pentru a face un întreg, deşi ciuruit, dar întreg. Şi-n fiecare sufleţel se află un gând şi-o dorinţă, şi-un vis, şi-o aripă de înger. De înger bun şi milos ce te atinge magic ca să dispară urâtul şi nevăzutul, nedoritul şi care te îndrepta mereu spre mâini calde de om bun, nespus, neștiut, nemărginit.

Cântecul devenise altul şi nu mai suna ca ieri, dar nici ca alaltăieri. Era cântec de libertate, de zbor, de soare. În devenire. Parfumul celei de azi avea miros de victorie şi umplea încăperea cu un aer de copilă  rătăcită într-un trup de femeie tânără, prea tânără, neştiută, nevăzută, necuprinsă de nimeni.

Şi, deşi, gustase prima ei înfrângere, iar cântecul era altul, neauzit, nealterat, nerostit, liber, paşii ei nesiguri au trimis-o spre altă înfrângere, cu acelaşi chip hâd de nesiguranţă, cu vorbe şoptite ispititor, dar otrăvite  în fiece notă.

Multe  sunete păcătoase, seci sau devastatoare au mai zburdat pe lângă ea, femeia tânără, neiubită, nerodită, atinsă însă acum de mâini reci de oameni perfizi, ascunşi, în trecere. Şi cum treceau ei aşa, prin viaţa de cântec mut, de durere, femeia prindea contur; contur de femeie matură, sălbatică şi rece.  Îngheţa totul în preajma-i, dar focul din ea aştepta, molcuţ, călduţ, cu tăciuni aprinşi, încă şi cu dor; dor de om curat, simplu, frumos, neştiut, nevăzut, nepurtat prin ape învolburate.

Cântecul era acelaşi, de la început, dar nu-l auzise nimeni în afară de ea: femeia-femeie, femeia-matură, prea matură, cu  priviri încrezătoare, ştiute, văzute, bănuite de omul curat, găsit, biruit de siguranţa şi frumuseţea sufletelor ţinute acum cu fire de vise împlinite, ştiute, găsite, doar de ei doi.

Şi au fost doi, sunt doi şi nimic din sunetele trecute, neauzite, neştiute, nevăzute, nu mai răzbat în frumosul şi plinul,  în formidabilul loc al lor. Doar al lor, ştiut, văzut, crescut şi biruit împreună.