Mă alungase-i, tu, deja, în clipe mute,

În contururi oarbe şi-n lacrimi surde,

Amărui, ale tristeţii neştiute,

Fără chin.

 

M-am prins, firav, în hora vieţii tale,

Dar m-ai desprins trufaş, zâmbind,

De neputinţa mea de floare ,

Nedemnă de-un amor de crin.

Imperial.

 

Ţi-am pus, atunci, pe creştet păpădie

Şi te-am minţit că plec. Nici n-ai clipit,

Dar puful păpădiei nici că simte

De te prefaci sau tremuri adormit,

In nesfârșit.

 

Nu las nici urme, nici miros în tine,

Nu-ți bântui visele ascunse-n păpădii,

Plutesc ca ea, cu-avant spre locuri pline

Și-n zbor te-oi dezlega de un flirt, să nu învii

Amoruri vii.

 

 

 

Tu stai semeț fără să știi că-n necuprins

O lume se adună în brazde curcubeu,

Nu dai binețe, te simți de neînvins,

Te-nalți spre soare, deși soare-s eu.

De-o clipă.

 

Alergi spre tine, doar cu tine poţi să stai

Şi străluceşti cui vrei. Ești fir de Crai…