………nomadă

Sunt nomadă.

Port cu mine tot cuprinsul

vieţii mele

ce-am lăsat-o adormită

lângă plită, lângă vatră,

într-un sat uitat şi tainic,

aşezat pe trepte scurte,

şapte numărate toate,

pâlcuri ample asamblate

din cărări şi pietre vii,

ce le ştiu.

 

Sunt nomadă.

Am uitat la vamă plinul

şi preaplinul

de dorinţe şi opinii seci

ale unora ce-mi toarnă,

ca o toană,

o poveste despre unii,

despre alţii,

despre dor şi despre tot

ce-o să rămână, în urma-mi vie,

de pe tălpi.

 

Sunt nomadă.

Fără muze,

fără frunze,

fără chip ştiut de om,

dintr-o piesă

fără spectatori şi, poate,

se prea poate,

uneori fără decor.

Unul miniatural să fie,

să se ştie,

prins c-un ac şi fără aţă

şi o regie proastă

şi, pe faţă,

din păcate,

cu idei ce fecundează minţi bolnave,

pline de păcat.

Şi-am plecat.

 

Sunt nomadă,

puţin câte puţin şi azi,

puţin câte puţin şi mâine,

până pare ireal de trist

şi parcă-mi vine,

în doimea sufletului din mine,

să mă întorc necondiţionat

de acolo, de unde am plecat,

…..dar sunt nomadă.

 

Rar revin

unde-i rece și străin…

 

 

Îmi plac poveştile în poveşti sau poveștile din poveste, cum vreţi a le lua. Uneori, un cuvânt, doar atât, naște alte cuvinte şi le asază alături parcă spre a ști că nu e nimic întâmplător.