Etichetă: tălpi

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Cu tălpile goale pe Cer

Adriana7 comentarii
Viața-i hotărâtă; va sta cu tălpile în sus și nu va lăsa pe nimeni sa o gâdile. Va așeza cerul pe călcâie și va simți norii pe vârful degetelor de la picioare; își va înfasura pe glezne raze de soare și se va spala cu roua dimineților cuminti.
 
Va ține pe tălpi aer cald sau rece și se va preface că face pasi prin văzduh ca și când pământul nu îi mai e de ajuns. Prea s-a aglomerat cu lucruri care sunt strivite în mersul nostru haotic și inconștient, pe alocuri.
 
Mi-am întrebat viata:„ -Și tu stai cu tălpile în sus? Pentru că, de o vreme, fiecare întâmplare sau amănunt ce mă conține pare cu susul în jos sau cel puțin rotitor ca într-un caleidoscop cu imagini multe dar pe care nu le recunosc pe deplin….”
 
Nu mi-a răspuns, dar azi dimineață, când m-am trezit, am observat pe capota mașinii o pereche de teneși albi.
 
Se descaltase.
 
Semn. Eu nu port incălțări sport aproape niciodată, posibil să-mi arate că drumului meu îi trebuiesc roți, că prea e lentoare multă. Ciudat, simt fulgi de nea și picuri de ploaie pe tălpile vieții mele.
 
Nu putea și ea sa caute niște ghete la oferta? Parca nu e tocmai vreme de tălpi goale și relaxare forțată. Bat niște vijelii prin mine!!!!
 
Nici nu m-a băgat în seama. Acum contabilizează niște frunze. De soc. Ce preocupare!!!
 
Sa stai cu tălpile pe Cer când e vremea furtunilor. Asta da tupeu!
foto: https://unsplash.com/photos/
show low-top shoe on red car hood
Mărgăritare versificate

Pe sârma ghimpată a neprevăzutului

Adriana12 comentarii
Pe sârma ghimpată a neprevăzutului:
Cărbune descântat în apă ne-ncepută,
Adusă într-un urcior de lut
Pe umeri adunați de griji noi,
Cuvinte aruncate din lume stinsă:
Flacară,
Fum,
Albastrul incandescenței,
Provizoriul din inimă,
Permanența din suflet,
Lacrima,
Florile de ciumãfaie,
Ligheanul cu busuioc,
Frunzele de vișin,
Căldarea cu apă,
Cumpāna fântânii,
Ea cãutând douã urme
În țãrânã,
Cu talpile goale înfipte-n glod
Și cu inima strigând de dragoste
Neîmpãrtãșită,
Încetiniri nesfârșite….
Bucăți de trup ‘și-adunã,
Risipind rugăciuni, chemări, șoapte,
Uneori și-un blestem, de neputință
Cu putința iubirii,
Anulat, instantaneu,
Căci e doar amor strigat,
Prins în ecouri,
Între coaste și suflet,
Între tâmplă și glezne,
Anatomii desperecheate…
Ciopârțite sub nedescifrări de inimă.
Câte dintre noi ne-am aduna plânsul
Și am cânta doine frunzelor și florilor,
Din durerile, nenorocul si fierbințeala păcatelor
Toropite în scoica inimii?
Mai bine purtam colierul de lacrimi
Ca pe ofrande necerute,
Deși, acum, de ma întrebi pe mine,
Nimic nu-i de folos
Dacă nu ești iubit de cine dorești.
La capătul lumii aș merge, cu talpi goale
Pe sârmă ghimpată, sângerând cuvinte,
Murmurând rugăciuni, rostind silabe
Alungând vântul uscat și seceta inimii,
Dar n-as lasa sa mi se stinga flacara.
Altfel, cred ca m-ati vedea
Cautand, de leac sufletului …prin vazduh,
Hrana povestilor ce nu se mai spun,
Ci se cheamă- n incantații.
Cu tălpile pe sârma neprevăzutului
Trec puntea destinului.
Mi-am legat de gleznă o sforicica cu doi clopoței
Sunetul lor, în pasul meu, să alunge dorul
Și ne-iubirea,
Lumânare de gând, curcubeu de flori
Și-n cumpănă să vă purtati iubirile,
Alungand furtunile din ceara topita
A viului vostru.
sârma ghimpată a neprevăzutului
sârma ghimpată a neprevăzutului

 

Uneori, cuvintele ne curg din imagini ce ne ies în cale. Aici, una care-mi vorbește mie de sârma ghimpată a neprevăzutului, de țepii în care te poți răni călcând  acolo unde e musai sa intri. Sa va fie ziua de mâine cu izbândă și soare. Frumoasă perioadă, ca de vacanță de vară, nu-i așa?