Sunt oameni care culeg nectarul inimilor înstrugurate din bobițe ca de cleștar, înVINuind licori cu parfumuri tomnatice. Abur de belșug și bucurie se strecoară pe câmpuri uitate, ascunse în sufletul cald de pământ al nesfârșitului de toamnă. Miros de boască și de zeamă bogată, de must și chiar de sânge de pe mâinile truditorilor înnobilează simplități aparente.
În vasul pământului se nasc noi povești curgătoare cu gust de tanin…ce vor poposi în pahare sau cănuțe de lut. Doamne, cat de tare vor dezlega inimi, vor desfereca suflete timide, vor pune pe buze vorbe seci, dulci, demidulci, tămâiate în gusturi alese, pe un pridvor de lume nouă și totuși veche.
„Poamă nouă în gură veche”, zicea bunica mea oricărei trufanda de peste an, care ajungea pentru întâia oară în degustare.
Sunt oameni în Vii și păsările cerului îi pândesc din ramuri, poftind la rodul ce va rămâne ofrandă.
În timpul acesta, în alte locuri, cu miros de tufănele sau doar de beton ud, alți oameni aduna doar strugurii amintirilor.
