Eu despre moarte nu vreau a vorbi,
Nu vreau să-i scriu poeme
Și nici s-o duc în stele,
Nu vreau s-o port în slove
Nici să-i descriu urcușul,
In lacrimă de suflet
Mi-am îngropat eu dușii
Și-mi este de ajuns.

Nu vreau să rup din trup,
Nici să-mi ascund în coaste
Dureri definitive.
De ce? Cand lumea-i plină
De lumină
Să-i dau putere celei
Ce punctul o să-l pună
În final?

Nu vreau să dau cu negru pe poeme,
Nici să vorbesc de giulgiu,
De ciocli sau sicriu,
Cat inima imi bate și-n vorbă
Și-n poveste
Eu de iubire, viață,
De rost aș vrea să scriu.

Nu pot și nici nu știu
Sa dau răspuns mai amplu,
Chiar dacă provocarea
Incită și m-adapă,
Prefer ca epilogul
Să nu îmi fie faptă,
In litera-mi de-o șchioapă
Nu vreau un mic infern
Să șadă.

În lume-s de simțit
Si nu doar de fațada,
Iar multe începuturi-mi vor fi
De povestit.
De morti sa scrie alții,
Caci poate e o artă
Să pună în cuvinte
Ce nu e de trait.

 

Eu n-am s-o scriu, mă va scrie ea….pe neașteptate

Căci moarte-s doar poveștile uitate