Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Aparențe

Mă port cumva cum nu mă știi,
Te uiți străin și te închini la stele,
Te tot întrebi cine o fi
Femeia cu ochi de mărgele;

E toamna iar și mă privești vorbind,
Dar ție nu-ți trimit nicio silabă,
Îți par frumoasă ca un trandafir,
Chiar dacă-n urmă las un spin în palmă.

Se strică vremea și se strică timp,
Doar eu nu stric cuvintele din mine,
Le-nnod în vorbe care nu te-ating,
Căci ne separă ce-a plecat sau vine;

Sunt ca o glumă spusă fără chef,
Nepotrivit, la o chermeză sobră,
Par a fi eu, dar prinsă-n într-un gherghef,
Țesând tablou ce anunț-o catastrofă.

Cand m-am schimbat? Sau cine sunt de fapt?
Nu te-ntreba, căci viața nu se-ntreabă,
Am fost mereu la fel, în felul meu ciudat,
Am spus doar ce s-a vrut, nu ce mă poartă.

Nu pierd nimic, un zâmbet sau un glas știut,
Că ne separă multe, se cam știe,
EU îmi ajung, tu ție nu-ți ajungi,
Tu ești o foaie, eu sunt doar hârtie.

Mă port cumva cum nu-ți închipuiai,
Tăcerile tot îți aduc uimire ,
Rămâi privind spre ceea ce știai
Și mă sădești adânc într-o amintire.

De-oi răsări, din nou, să nu te miri, tot am să tac,
Rodind cuvântul din cuvânt nedespicat!

Aparențe, din ciclul poezii-jucării

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare împărțite cu tine

Buruiana …

A doua zi după nuntă, pe 20 august 2006, bărbatul meu mi-a adus o floare în ghiveci. Un trandafir firav, puțin înflorit, căruia eu i-am spus „buruiana”.

El, însă, o văzuse spectacol în devenire. După un minut, am realizat că așa ma vede și pe mine, mai frumoasă decât sunt.

De atunci iubesc buruienile și nimic nu mă face să nu las „un fir de verde” cu șansa să poata deveni ceea ce vrea să fie.

 

buruiana
buruiana