…ți-am tot scris ție, multe ți-am tot scris,
Ți le-am urcat în podul minții tale,
Am pus, alături, poza cea cu zimți
Și-o promisiune veche-nmiresmată tare;

Am luat două amintiri să zornăie discret,
O litră de rachiu într-un ștergar curat,
Am pus o pâine caldă și un borcan întreg,
Din gemul de ruzinci, din stoc nenumărat.

Și te-am furat cu totul. Scrisori, mâncare, vis.
Pe iarba vieții noastre te-am dus. Tu m-ai urmat.
Ți-am tot citit poeme, te-am sărutat aprins,
Și te-am hrănit, aievea, cu simplu dumicat;

Am numărat și vrăbii; am căutat trifoi;
Din poză îmi zâmbea un chip cu buclă-ntoarsă,
Voiam noroc aparte, din cel cu patru foi,
Apoi, de atâta mers, să mi te-ntorc acasă.

Tu îmi zâmbești duios, pe-o dragă dimineață,
De pe noptieră, în zimți, râzi iar cu-ntregul chip
Și îmi rostești ușor, privindu-mi senin fața:
Știi, eu și-n vis, cu tine, mereu am să mă plimb!

Azi noapte am fost pe iarbă, și mă hrăneai cu slove,
Dulceața-n pâine caldă îmi era dumicat,
Mi-ai dat rachiu să beau și m-ai spălat în vorbe,
În patru foi de drag, tu chiar m-ai îmbrăcat.

Un lucru vreau să-ți spun sau poate treisprezece:
Norocul nu-i trifoi, oricâte foi ar vrea,
Realitatea-n vis sau visul de ne-ntrece,
Norocul stă în noi, oricâți ani am avea

de iubire.

Credeai că am uitat?

..sunt treisprezece
Și viața nu-i întrece!
Orice visezi cu noi,
Îndeplinim în doi!

 

 

PS. Mereu imi sorbi prima picătură de cafea din ceașcă

Mereu te cert că îmi furi norocul și totdeauna râzi și repetăm împreuna:

– Tu ești norocul meu! Am zis!

 

El alchimistul cafelei mele de dimineata, eu zambet promis…