Decojesc o castană, decojesc o mirare:

Sunt banală, spre neinteresant.

N-am profunzimi, ci doar margini.

Nici nu primesc, nici nu dau.

Fac troc de  gânduri simple,

Cu minți luminate albastru.

Prin mahalale dosite mă plimb,

Căutând armonii părăsite.

Primesc bilețele cu vorbe indescifrabile,

Amanetez mănuși desperecheate,

Cumpăr castane coapte in jar invizibil.

Nu-mi plac, dar îmi place aroma

Si ador ochii celui care le invarte,

Ca pe niste fructe ce nu sunt vazute de soare

Pe fiecare parte.

Decojesc o castană, decojesc o mirare

Fierbinte.

 

Troc pe loc. De gânduri.

Ați uitat? Nu primesc, nu dau.

Îmi incalc principiile și ofer castanele

Unei florarese cu miros de toamnă.

Ea miroase a toamnă, nu florile;

Florile miros a iubire neîmpărtășită.

Nu le iau. Sunt tufanele plânse.

Ea-și aprinde o țigară și zâmbește

A gând nespus.

 

Încă unul pierdut, ca esență.

Of…

Sunt  banală, spre neinteresant,

Dar asta nu înseamnă că nu pot cânta,

Si nu pot murmura cuvinte

Care nu s-au scris încă.

 

Pe cele, deja, puse în armonii

Nu le stiu, ci le presimt.

Le adaug în inimă,

Le scutur și le las

Pe tăciuni de castane coapte,

Poate le observa ochi cuminti,

Care știu, simt și traiesc în cantec.

 

 

Eu rămân banală, spre neinteresant,

Dar știu a dansa desculță.

O fi de ajuns?