Acum un an vorbeam puțin,
tu mă întrebai de unde vin,
eu îți spuneam mult despre mine,
tu aveai vorbe, dar puține,
nu-mi ofereai decât un strop,
tu ziceai „bine” și eu „stop”.

Se trece timpul în amurg,
cafea nu am băut de mult,
nu, eu o beau zi după zi,
cu tine nu știu a împărți
nicio cafea, iar trei idei,
comune, nu fac nici doi lei,
căci eu sunt roz și tu zici vai,
mai bine să pun iar de ceai.

Când ne-om vedea să nu mă-ntrebi
nici de ce-s roz, nici ce e vechi,
nici de ce tac, când scriu atât,
chiar dacă n-am vorbit de mult,
dar eu sunt dincolo de tine
și habar n-ai ce e cu mine.

Comun nu știu ce-avem acum,
tu ești modern, eu nimic bun
din ce astepți,căci ai, nu ai,
am învățat să nu fiu scai
de atâta roz, de atâta vai.