Mereu m-a tulburat cuvântul  poveste. Mi-am zis că e minunat să vezi trecerile care se fac din oameni spre oameni, cum se alunecă în sinapse și legături, doar folosind emoții, cuvinte, tradiții și obiecte cu suflet. În toamnă, am fost la o lansare de carte la Tg Mureș, la un simpozion numit „Punți de lumină”, patronat de d-na Mariana Cristescu, jurnalist și scriitor, la ziarul Cuvântul Liber.

E un loc unde legătura dintre cuvânt și cititor se face direct în inimi, unde sunt invitați meșteri populari să-și prezinte obiectele care spun povești sfinte sufletelor noastre; unde vin pictori să-și expună tablourile, iar ceterașii sau folkiștii ne cântă tuturor; unde se adună o lume de basm și unde, pe 25 martie, de BunaVestire, voi avea și eu lansarea cărții mele de proză scurtă „Nume de cod-Povestitoarea”. Punând coperți cuvintelor îmi așez, de fapt, în miros de cerneală, căutările mele.

Atunci, în holul hotelului, cineva, care venise de peste mări și țări, direct de la aeroport, ținea în mână, ca pe o icoană, un ou încondeiat. M-am mirat nițel, nu era nici locul, nici timpul lui, dar el îl cumpărase, pe fugă, din aeroport, dintr-un magazin cu tradiții, cum spunea, șoptit, de parcă zicea o doină. Îl scosese din cutie  dând încăperii fire de lumină sfântă. Pe bar, întregea decorul o cutie de lemn pe care scria Delicii. Ne-a servit cu o delicatețe, de parcă ne spunea tot o poveste, cu niște dulciuri care-l amuzau teribil: „Auzi, cât umor! Vlăduț’s story!”, dar eu eram prea preocupată de turta dulce și nucile umplute, cu aromă de copilărie, din acele cutii minune.

Acela a fost primul moment când am aflat că există, on line și offline, o lume, o lume știută din șoaptele bătrânilor, o poveste cu artă și suflet, care vorbește prin portul nostru popular, prin oalele noastre de lut, prin obiecte sculptate, numai bună de primit acasă, oriunde ar fi însemnat acasă.

Diversitatea colecțiilor de produse, descoperite acolo, ne adună ochii și ne risipește lacrimile. Cu fiecare lucrușor cumpărat, adăugăm emoții care vor merge cu noi oriunde, dăruind puțin din ceea ce suntem sau păstrând  taine de care avem trebuință, fără să simțim nevoia să ne explicăm, căci „noi plecăm din țara asta, dar țara nu pleacă din noi”, vorba cântecului.

Când eram mică, voiam să mă fac căutătoare de povești. Să explorez, să caut, să descopăr, să inventez drumuri care să mă ducă exact acolo unde aș afla sufletul lucrurilor. N-am renunțat la gând, dar am intuit, mereu, unde găsesc oameni la fel ca mine. Să bați țara asta în lung și-n lat, pe drumuri, pe care simți orice piatră și adiere de vânt, care vorbesc graiul nostru, prin legături de iubire caldă a tot ce-i românesc; să găsești potecile unde locuiesc meșteri populari, să-i faci parteneri  în  iubirea ta de frumos, iată ce aveam eu sa aflu despre Art&Craft, un brand care a reușit, cu respect și iubire pentru România, să spună povești prin obiectele expuse, tocmai ca cei care le cumpără să simtă trecerile noastre, să simtă istorii și să vadă aievea frumusețile țării, prin simboluri care ne aparțin și avem nevoie să ne aparțină, prin lucruri cu suflet.

Uite-mă peste ani, Povestitoare, și, chiar din casa mea, în felul meu, spun povești despre tradiții, cu fire spre regiunile din jurul Brașovului.

N-am să intru în amănunte, dar de Florii, două sate din Covasna, Mărtănuș și Ojdula, vor avea straie de sărbătoare prin copiii care vor primi, zestre, costum popular, cu ajutorul altor români, printre care și soțul meu. Așa am descoperit-o pe Luminița, meșter popular din Voinești Covasna, care, de mai bine de o lună, coase, pe pânză curată și binecuvântată, în niște romburi împreunate cu măiestrie, coloana infinitului a lui Brâncuși, după semne ale locului, specifice. Fote și poale, cămeși și pantaloni, brâuri tricolore, toate îi ies din mâini, impecabil, și, cred, s-ar putea alătura  în suveniruri cu suflet.

O prietenă dragă, mă uimea, mereu, când spunea că, atunci când vine în vacanță, la părinți, aduce celor 10 prietene, câte un săculeț în care pune câte o pereche de bikini și două oje.

–Adi,  în bagaj nu-i loc, iar de magneți de frigider, cu America, sunt blindate!

–Dar de luat, de aici, ce  iei?, o întreb, curioasă.

-Pentru ce iau, fac loc. Ultima oară, am pus un săcuț cu pământ din grădină, legat cu tricolor; iar din aeroport am cumpărat o cană de Corund, pentru cafeaua și ceaiul străinătățurilor mele, un breloc cu România și  o rochie de in care să-mi amintească mereu de noi. Cândva, am luat cu mine o pernuță cu motive ca de apă și cer senin. Simt vorbele strămoșești, Adi, în împunsături de ac și mă pierd în roșul ăla tivit cu iubire știută. Așa că ce să iau de aici decât suflet de neam, să-l picur în sufletul meu de româncă pribeagă?

Am zâmbit duios…, și ea la fel..

-Am luat o ie și pentru americanca mea de prietenă, căci, de cînd am adus-o cu mine, numai de ii, sarmale și sumane de oieri rătăciți îmi vorbește, prea i-a picat cu tronc totul. Când mi-e dor tare de acasă, îmi cumpăr produse românești, dar trebuie să recunosc că în magazinul din aeroport oferta e mult mai diversă, de pierzi avionul prin nehotărâre. Adi, nu am avut timp să găsesc brâu tricolor, dar poate îmi trimiți tu unul, nu-i așa?

Când am fost la Paris și am dat nas în nas cu Turnul Eiffel, vă jur că niciun suvenir care îl înfățișa nu mă bucura. Măreția și grandoarea lui mă exaltase suficient cât să nu-mi doresc vreo miniatură. În schimb, mi-a plăcut, enorm, o carte poștală, ceva între felicitare și vedere,  în care era scris,  cât să se sesizeze că ai fost în Paris, dar, în loc de imaginea creionată, stas, avea un semn pentru pus o fotografie personală, cu un exemplu al unui oarecare pozat lângă turn.

Suvenirul de suflet, ales de mine pentru provocarea primită, ar încăpea în orice bagaj alături de o altă minunăție existentă deja. O formă cartonată, cu un simbol, ca cel al florii de colț sau cu o imagine a unui loc turistic, cum e Voronețul, de exemplu, cu un text în românește  dar și în alte limbi, și cu semnul pentru fotografia personală. Eu am dăruit, o gramadă, celor care au vrut, ca pe lângă macarons, care ar fi dispărut într-o clipită, să mă aibă, concret, cu semn de bucurie originală.  Ideea arată ca cea de mai jos și cred ca s-ar aseza frumos pe lângă pixurile și agendele lor originale, căci au și produse de retail, unele serioase, altele jucăușe, amintind de modul nostru versatil, care ne-a ajutat, mereu, să transformăm basmele și poveștile în lucruri de succes, iar legendele în  semne de  izbândă.

Aș mai face și obiecte cu imagini turistice pe scoarță de brad. Doamne, cum ne-ar mirosi bagajul, a lemn și munte, a rășină cu iz românesc! Îmi imaginez că prin aceste idei pot realiza povestea mea de legătură cu multitudinea de suveniruri existente deja, însoțite, fiecare, spre încântarea mea, de un certificat de autenticitate, 

 Mie mi-aș lua un suman, pe care e posibil să-l găsesc doar în offline, deci, cu prima ocazie, voi bifa acest lucru. Aș purta, cu mine și pe mine, povestea unui neam, povestea unor mâini dibace, povestea mea autentic românească.

Mi se întâmplă, des, să mi se ceară sugestii despre cadouri inedite, știut fiind faptul că, în sala de așteptare a cabinetului stomatologic, unde îmi desfășor eu activitatea, e nevoie de puțină interacțiune pentru a uita de frică și durere. Și ce ar fi mai potrivit decât să vorbești despre gusturi, mirosuri și simboluri de acasă, printre multe alte subiecte, căci de multe ori devin Povestitoare, într-o șezătoare ad-hoc, prin cuvinte calde, pentru umbrele lor din suflet, mai ales de suflete de pribegi și astfel căutătoarea din mine își duce menirea până la capăt.

Poveste să vă fie viața, frumoasă ca România, căci avem repere bune! Jos păria!  Fie ea și ..clop maramureșean!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 2.

• În afară de fotografiile care sunt luate de pe pagina de facebook sau direct de pe site-ul Art&Craft, am folosit fotografii din arhivă personală și fotografii primite prin mail de la prietena mea,