N-am umor mereu;
Ma zbat in replici cu zâmbet la colțuri.
Nu vreau cinism, nici ironii,
Nici miștoul unora care cred ca replica lor e glumă bună.
Vreau să râd,
Să hohotesc de bucurii.
Simt, însă, ca nu e vremea.
Bine, mai astept!
Dar cât?
Vă anunț dacă se schimbă lumea
Sau eu.
N-am umor și nici nu știu a merge pe bicicletă,
Si-mi par pierderi mari,
Caci viata poate fi glumă și mers pe bicicletă
Cu un coș mare plin de liliac alb.
Mi-aș mai dori să despic cuvinte.
Însă nimeni nu a observat, până acum,
Că eu am cuvinte înfofolite prea tare.
Ba, uneori, le-am pus și fular,
Așa cum îmi punea mama, când eram de-o șchioapă,
Mai sus de gură,
Cât să tacă toate și să le auzi, doar respirând.
N-am umor și nici nu știu să fiu amuzantă.
M-am născut cu sprâncenele adunate a mirare
Și cu buzele strânse, dar cu ochii după biciclete galbene.
Ce păcat că viața are doar dus.
Cred că la retrăit m-as fi priceput mai bine
As fi avut coșuri cu liliac alb in fiece cuvant,
Biciclete galbene la orice virgula,
Și zâmbete lăsate amanet pe chipul fiecarui om.
Iar tu nu te-ai mai chinui sa ma-nveti sa pedalez printre pietre
Sau sa râd de genunchii mei juliți.
Simt însă că nu e vremea!
Înfuriat de negura vremilor și prins în necunoasteri,
Caut argumente să mă întorc din pribegii adormite.
Descopăr că nu am totdeauna abilități potrivite:
Că plâng când vreau a râde și râd când vreau a plânge,
Că sunt tare când e jale-n mine și frunză tremurândă când e bine.
Îmi e ca destinație Cerul, mereu, ca într-o eliberare.
Privesc cu gâtul ridicat de niște fire invizibile.
Sunt păpușă docilă condusă de un Păpușar priceput.
Dar devin deseori marioneta care se strică mult prea ușor.
Și atunci mă repar din mers:
Fac un pas, tot cu ochii spre Cer,
Parca asteptand aprobare
Sau măcar un verde la un semafor invizibil
Detectat doar de lasărele inimii.
Cad în pietriș de-mi zdrelesc genunchii.
Ma scutur și-mi asez licărul ochilor pe pământ.
Calc puternic, hotărât, fără șovăieli cotropitoare.
Nu simt nicio sabie deasupra mea,
Ci doar o adiere de vânt curat;
Sunt ca o cetate medievală care rezistă in timp,
Dar trece prin etape de consolidare.
Palmele mele aduna caldura sufletului;
Le împreunez și le asez a multumire;
Simt pe umeri un rest de lume îndepărtată
Și-un galop de furnicături în degete;
Mă așez și mă rog să scoți toti mărăcinii din mine
Si sa-nfloresti zambetul mai des.
Nu, nu e doar pentru mine rugăciunea
Ce o port pe buze și-n suflet!
Stii tu, pentru cine mai e!
Mie mi-ai raspuns in zdreliturile din genunchi
Și mi-ai incoltit sperantele in muguri de cuvânt.
Iubirea primita mi-e ca o duminica.
Ridic din nou privirea spre Cer
Chiar dacă voi cădea,
Si…te caut….
..într-un nor, într-o stea, într-un fulg..
…simt cum cade o picatura ca de rouă pe frunte
Si nu, nu plouă.
Din biserica vieții,
Plec cu genunchii zdreliti
Dar cu inima bandajata cu dragoste.
Și privesc înainte, doar spre-nainte!
Stiu că existența mi-e și rugăciune și răspuns.
Știu.
Fii ceea ce simti si ceea ce crezi! Fiecare are dreptul de a fi și de a crede în ce dorește! Iar dacă ai primit în suflet astfel de cunoașteri fii fericit! Nefericirea înseamnă că încă nu-ți simți drumul, menirea, greșeala, iertarea, credința. Uneori, de când bălmăjesc cuvinte, mă gândesc că nimic din ce scriu nu vreau a fi despicat. Luați de a prinde o idee. Si puneți-o in buchetul cu cele proprii. Florile cuvintelor mele mă poarta in primul meu pe mine, imi poarta devenirea, revelatia, darurile dar nu cunoasterea deplină. Parentezele pot conține adăugiri miraculoase, le pot imprumuta de la voi, dinspre voi. E ceea ce primesti la liber, neconditionat. Conditionand, distrugi frumusetea. Cu toate acestea, ne putem întalni in cuvant, in idei, nu mereu în convingeri. E minunat să fim diferiți, dar prefer să nu fiu disecată pentru că vouă vă curg altfel vorbele. In crezurile comune e mai mult ca sigur ca merg la pas cu voi. Știu. Și …atât!
Lumea vrea să se amuze
Râd și eu vreo cinci minute,
Dar mai mult, zău, că nu pot,
Nu pot râde asa non-stop.
Gluma-i faină, râd puțin,
Tâlcu-i sec, eu mă abțin.
Vad cătelul cum târăște
Coada mâțului și zestre
Vrea s-o facă, mititelul;
Râd puțin, c-așa mi-e felul,
Si apoi devin vigilentă
Să nu mi-o facă poșetă
Pe pisica buclucașă
Care s-a urcat pe masă
Si tasteaza acum cu mine
xxxx și zero.. ,cum îi vine;
Iar zambesc deși nu prea:
Tastatura e a mea!
Omul meu râde ușor,
Și-mi dau seama, asa din zbor,
Ca e singurul ce poate
Sa-mi provoace rasul, frate
În suvoaie. Ce să zic?
Desi, zau, n-a spus nimic,
Chiar asa de amuzant;
Însa-i AS la actorie
Și-l prefer dintr-o …o mie
De comedianti cinstiți,
Pe la teatru arvuniti.
Mâțul însă vrea s-ajunga
Scriitor de cursa lungă
Si se asaza pe laptop,
Se roteste. Eu iau foc.
Prinde coada între lăbuțe,
Suge varful cât s-amuze,
Râd ușor. N-o deranjez,
Ritualul să-l opresc.
Pare ca un clip năuc,
De ăla la care mă uit
Si râd singură, cumva,
Chiar de nu-s în firea mea.
No, ce sa zic, tot tura-vura,
Nu mi-s veselă întruna,
Nu pot rade în rafale,
Dar zambesc mereu și-mi pare
Ca as vrea să fiu cum sunt
Nici in minus, nici in plus.
Viața mea e hohot plin,
Chiar de par că râd putin.
Am noroc, vă spun cinstit,
Am știut ca mi-e Iubit,
Dincolo de vis și fapte,
Cand am râs pe saturate,
Si-a-nțeles ca am umor
Dar nu rad cu mult sonor.
Eu va zic, stiu mult prea bine,
Radeti voi și pentru mine,
Iar de mă vedeti cam seacă,
Cinci minute si-o sa-mi treaca!
Viata asta-i bucurie,
Port in mine comedie,
Rad cât pot și cât socot
Trist e să nu râzi deloc
Vă salut, duminical
Cu un zambet cordial.
și completare pentru Roxana, fata fără blog încă, dar cu scris de zana a râsului în hohote
Rasu-i bun, și îl ador,
Caut oameni cu umor,
Sa m-ajute sa zambesc
Și prezentul sa-l traiesc;
Iar daca îngrasă râsul,
Nu e bai, s-aleaga plansul
Cel ce crede asa prostie
Și e rupt de omenie!
Eu voiam sa zic, duios,
Nu-i frumos, ce e frumos,
Ci doar ce imi place mie:
Omul hâtru dintr-o mie!
Și-aplic rasului reteta,
Caci umoru-i cu pipeta:
Toți il vor, putin cunosc,
Eu nu râd la lucru prost!
Nici nu pot sa râd mereu
Doar la glume de un leu,
Prefer clipuri cu pisici
Cu catei și cu arici.
Dar de pot sa am in jur,
Oameni cu umorul bun,
Nu mai scapa veci de mine
Râs spontan e ce-mi convine!
